”Brăila Gaz” se dezvoltă cu ajutorul Consiliului Județean! Chiriac: ”Anul trecut am ajutat multe comune să-și facă studiile de fezabilitate la timp!”

Master Planul pentru extinderea rețelei de gaze naturale merge mai departe, conform declarațiilor făcute de președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, în cadrul ultimei conferințe de presă.

În luna octombrie 2019, Consiliul Județean Brăila s-a alăturat Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Brăila Gaz” constituită între mai multe localităţi din judeţul Brăila pentru a realiza un studiu de fezabilitate în baza căruia ar trebui extinsă reţeaua de gaze prin intermediul “Transgaz”.

Am înțeles că încep să se depună proiecte pe anumite zone, în anumite comune, în funcție de anumite criterii de eligibilitate pe proiecte. Așteptăm exercițiul financiar 2021 – 2027 și ghidurile de finanțare, astfel încât cât mai multe comune să poată depune prin asociere, sau ei, ca și asocieri mai mici, proiecte pentru a introduce gaze în județul Brăila(…)

Știu că în ghid spune că nu poți depune proiect dacă ai sub 1000 de gospodării. Sunt comune care au mai puțin de 1000 de gospodării și atunci ele nu vor fi eligibile, dar dacă se unesc între ele și este sustenabil, atunci ele pot să depună un astfel de proiect(…)

Ceea ce a fost foarte important pentru mine este că anul trecut am ajutat foarte multe comune, din bugetul de dezvoltare al Consiliului Județean, să-și facă studiile de fezabilitate la timp. Mă bucură foarte mult că i-am ajutat și îi ajut și în continuare, pe partea cu asocierea, astfel încât proiectele să devină sustenabile”, a declarat președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac.

În Master Plan s-au înscris 31 de comune, orașul Însurăței, și UAT județul Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry