Brăila riscă să piardă două proiecte importante! Centura pe patru benzi și DRUMUL EXPRES Brăila-Galați

Brăila riscă să piardă două proiecte importante! Centura pe patru benzi și DRUMUL EXPRES Brăila-Galați

 

 

Brăila riscă să piardă două proiecte de infrastructură, importante, legate atât de Podul peste Dunăre, cât și de traficul din întreaga regiune.

Primul ministru Ludovic Orban, aflat la reuniunea Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România, ar fi declarat că cele două proiecte nu reprezintă o prioritate, la momentul actual.

Informația ne-a fost oferită chiar de primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, care a fost prezent la ședință, unde a primit Troferul de Excelență ”Brăila, smart city”.

Ținând cont de faptul că intrarea, din malul brăilean, pe pod, se va face din Șoseaua de Centură era absolut necesară suplimentarea benzilor de circulație pe ambele sensuri.

În ceea ce privește Drumul Expres Brăila-Galați, acesta a fost scos la licitaţie pe 3 octombrie 2019. Până pe 10 decembrie, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a așteptat ofertele pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor.

În documentaţia licitaţiei se arată că „obiectivul «drum expres Brăila-Galaţi» este parte integrantă în cadrul obiectivului «Drum Expres Focşani-Brăila-Galaţi-Giurgiuleşti», prevăzut în Master Planul General de Transport al României”.

Îi atragem atenția primului ministru Ludovic Orban asupra faptului că Brăila și-a schimbat culoarea la alegerile din 2019, însă astfel de declarații se pot întoarce foarte ușor împotriva liberalilor, iar 2020 vine cu două examene electorale mult mai dificile.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry