Brăilenii au reacționat la mâncarea din Spitalul Județean: ”Minciuni! Recent am fost internată mâncare de rahat! Eram 5 persoane în salon și toate aruncam la coșul de gunoi!”

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Spitalul Județean Brăila, care avea cu totul alt subiect, jurnaliștii i-au cerut managerului Delia Râșnoveanu să demonstreze faptul că în unitatea spitalicească sunt, sau nu sunt probleme, cu hrana pacienților.

Managerul a sunat la firma, care a câștigat o licitație pentru a presta acest serviciu, și au fost aduse meniurile prezentate în video(cu mențiunea că așa arată un meniu comun, pentru pacienții care nu au alte recomandări sau diete speciale).

Firma care a câștigat licitația și se ocupă de hrana pacienților din Spitalul Județean este Titan Group, societate controlată de Ștefan Fusea, om de afaceri și președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură.

De-a lungul timpului, pacienții din Brăila s-au plâns de mesele oferite în spital, motiv pentru care, dacă sunteți pacient și considerați că mesele nu sunt așa cum ar trebui să fie, vă îndemnăm să vă adresați conducerii spitalului și/sau să faceți public prin fotografii și video nemulțumirile pe care le aveți.


În urma postării materialului video în care reprezentantul firmei de catering, care livrează mâncare în Spitalul Județean Brăila, ne prezenta un meniu decent de trei mese pe zi, pe rețelele de socializare au apărut zeci de comentarii în care brăilenii spun că realitatea este alta, iar meniurile nu arată deloc așa cum au fost ele prezentate.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry