Cuc: ”Contractul de finanțare este semnat, mai este doar o problemă de definitivare a deciziei”

Cuc: ”Contractul de finanțare este semnat, mai este doar o problemă de definitivare a deciziei”

 

 

În ciuda faptului că sursele noastre de la Bruxelles spun că proiectul podului peste Dunăre este în analiza structurilor de evaluare ale Comisiei, precum JASPERS, ministrul Cuc a declarat azi, la Brăila, că podul va fi finanțat în proporție de 99% din fonduri europene.

Pentru a evita orice îndoială, redactorii Jurnalului de Brăila au depus o serie de solicitări scrise, atât la Comisia Europeană cât și la Ministerul Transporturilor și cel al Finanțelor. În 30 de zile, conform legii, vom avea și datele concrete în ceea ce privește trimiterea cererii de finanțare și mizăm pe transparența Comisiei Europene, pentru a face lumină în acest proiect.

Ministrul Transporturilor a vorbit despre lucrările care se realizează pentru ridicarea podului peste Dunăre și a vrut să clarifice care va fi sursa de finanțare a acestui proiect.

 

 

Se întâmplă numai lucruri bune, constructorul lucrează foarte bine, este în avans cu unele lucrări, avem premisele chiar terminării înainte de termen a acestui proiect. După cum arată graficul de lucrări așa se întâmplă. Plățile sunt la zi, avem 124 de milioane deja făcute plăți.

Cererea de finanțare, ceea ce eu mințit alții și s-au dus cu informații false la Bruxelles, că nu ar fi trafic, a venit inclusiv domnul Carsten Rasmussen(șeful Unității pentru România la Direcția Generală pentru Politică Regională și Urbană a CE) acum o lună, la pod. El a văzut exact care este traficul. Contractul de finanțare este semnat, mai este doar o problemă de definitivare a deciziei. În proporție de 99%, proiectul este făcut din fonduri europene”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la Brăila.

Contractul pentru construcţia Podului de la Brăila a fost semnat în ianuarie, în ultima zi de mandat a primului ministru brăilean, Mihai Tudose, cu asocierea italo-niponă ASTALDI S.p.A. – IHI INFRASTRUCTURE SYSTEMS CO. LTD

Cu o valoare de 1,99 miliarde de lei, fără TVA, acesta cuprinde 12 luni de proiectare, 36 luni de execuție şi o perioadă de garanție a lucrărilor de 120 luni.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry