ECO a început distribuirea SACULUI VERDE! Învață să colectezi selectiv!

ECO a început distribuirea SACULUI VERDE! Învață să colectezi selectiv!

 

 

Sacul verde, distribuit pe sectorul de case, al operatorului ECO SA, este destinat exclusiv colectării selective a cartonului, pet-urilor, foliilor de plastic, sticlelor sau a dozelor de aluminiu.

Brăilenii sunt rugați să NU introducă în SACUL VERDE deșeurile menajere. Colectarea selectivă se va face săptămânal – în aceeași zi cu colectarea deșeurilor menajere.

Societatea ECO a început distribuirea sacului verde, de la data de 29 iulie. S-au împărțit pe tot sectorul ECO un număr de 9400 de saci. Colectarea a început cu data de 5 august, cu două mașini separate față de cele care colectează deșeurile menajere.

Din cei 9400 de saci, au fost colectați înapoi 1400. Cine a dat sacul verde, cu deșeuri selectate, a primit la schimb un alt sac verde, pentru a putea colecta și în săptămâna următoare”, a declarat directorul general al societății ECO SA, Ionuț Pisică.

Încă din prima săptămână, aproximativ 8000 de brăileni, nu au înțeles, în ciuda campaniei de informare, atât în mediul online cât și d2d, ce anume trebuie să facă cu acest sac verde.

Angajații societății promovează zilnic, la ridicarea gunoiului menajer, dar și a celui selectiv, importanța sacului verde și importanța unei colectări corespunzătoare a deșeurilor.

Fac apel către toți locuitorii, din sectorul arondat societății ECO, să înțeleagă că autocompactoarele pentru gunoi menajer pot ridica doar gunoiul menajer, nu pot ridica moluz, pietre sau pământ, rezultat din gospodării individuale – acest deșeu se ridică separat, doar în baza unei solicitări. În autospecialele pentru selectiv se colectează doar sacii verzi – destinați deșeurilor selective”, a declarat directorul general al societății ECO SA, Ionuț Pisică.

Brăilenii, care locuiesc în sectorul de case și care nu au primit acest sac verde, pot colecta selectiv deșeurile, în alți saci, cu promisiunea că vor primi la schimb sacul verde, în ziua colectării deșeurilor de către operatorul de salubritate.

 

 

 

Angajații societății ECO – agresați de brăileni

 

Nu o dată s-a întâmplat ca angajații societății ECO SA să se confrunte cu brăileni recalcitranți care nu vor să înțeleagă modalitatea de colectare a deșeurilor.

Într-unul din cazuri, un angajat a fost bruscat de un brăilean pentru că nu a vrut să-i ridice pubela, plină cu pământ.

Cel mai recent însă s-au înregistrat plângeri din partea brăilenilor care nu sunt mulțumiți de autospeciala care udă străzile. Brăilenii s-au plâns că au fost stropiți sau că mașinile lor, proaspăt spălate – au fost și ele stropite.

Fac apel către toți locutorii, de pe sectorul ECO, să ne sprijine pentru a ne putea desfășura activitatea. Știu că au existat unele probleme dar trebuie să facem, în special operațiunea de stropit, zilnic – de două ori pe zi. Stropitoarea pe care o avem noi în proprietate are o lățime de 5m, pe care o stropește cu o presiune foarte mare. Au fost plângeri că au fost stropiți câțiva cetățeni și câteva mașini parcate, lângă marginea drumului”, a declarat directorul general al societății ECO SA, Ionuț Pisică.

Facem și noi apel, pe această cale, către locuitorii municipiului Brăila, să înțeleagă că un oraș curat implică uneori să-ți muți mașina pentru a se putea ridica gunoiul, sau să o parchezi pe o stradă lăturalnică, câteva minute, fără să agresezi pe nimeni, atunci când se mătură sau se udă strada.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry