FOTO | Incendiu în localitatea Galbenu! Trei camere au fost cuprinse de flăcări! Focul a pornit de la jarul căzut din sobă!

Astăzi, 25.01.2024, la ora 10.20, Garda de intervenție Făurei a intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru limitarea și lichidarea unui incendiu la o locuință din localitatea Galbenu.

Au ars trei camere de locuit cu bunurile din interior, cca. 60 mp de acoperiș din lemn acoperit cu tablă, fiind salvate două camere. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost jarul căzut dintr-o sobă cu acumulare de căldură, lăsată nesupravegheată, pe materiale combustibile.

La ora 12.30 incendiul a fost lichidat și nu s-au înregistrat victime.

Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă ,,Dunărea” al judeţului Brăila, reamintește populației necesitatea respectării măsurilor minime, astfel:

– pe timpul exploatării pardoselile combustibile să fie protejate cu tablă metalică având dimensiunile de 50 cm x 70 cm, uşiţele focarelor şi cenuşarelor se vor menţine închise, respectarea distanțelor la depozitarea materialelor combustibile (peste 100 cm faţă de sobele fără acumulare de căldură și peste 50 cm faţă de sobele cu acumulare de căldură), evacuarea periodică a cenuşii rezultate, după stingerea completă a resturilor de jar, într-un loc special amenajat.

– înainte și pe timpul utilizării mijloacelor de încălzire este necesară curăţarea sobelor, hornurilor şi coşurilor de evacuare a fumului, verificarea cu atenţie a acestora, astfel încât acestea să nu prezinte fisuri sau crăpături și să fie izolate termic faţă de materialele combustibile.

Pentru modul de comportare în diferite situații de urgență puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry