Iorgu Munteanu nu mai este adjunctul șefului IPJ Brăila

Comisarul-șef Iorgu Munteanu (foto) nu mai este adjunctul șefului Inspectoratului de Poliție Județean Brăila. Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de Jurnalul de Brăila, conducerea Poliției Române nu i-a mai prelungit împuternicirea pe funcție lui Iorgu.

Astfel, comisarul-șef, se întoarce pe fotoliul de adjunct al șefului Poliției Municipiului.

Iorgu Munteanu a fost împuternicit adjunct al șefului Poliției în decembrie 2023.

Surse au explicat pentru Jurnalul de Brăila faptul că Iorgu ar fi făcut “anumite greșeli” în activitatea desfășurată în timpul anchetei uciderii doctoriței Marina Gavril, unde a fost implicat ca adjunct pe linia de Investigații Criminale.

La acest moment, IPJ Brăila are un șef împuternicit în persoana comisarului-șef Ionuț Zaharia și un adjunct, respectiv comisarul-șef Dorin Condruz.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry