Mii de brăileni susțin echipa, aflată la un pas de Final Four! Manole: ”Visez ca într-o bună zi toată tribuna să fie îmbrăcată în alb-albastru!”

Victorie, după victorie, pentru HC Dunărea Brăila! Fiecare moment pe teren devine o poveste pentru echipa noastră! Cu sala plină, la fiecare meci disputat acasă, alb-albastrele au reușit să atragă tot mai mulți suporteri, astfel încât, ziua meciului a devenit un eveniment în rândul brăilenilor.

Sub conducerea lui Adrian Manole, Dunărea Brăila, a reușit nu doar să arate că se poate face performanță în handbal, dar și că sportul este cel mai bun catalizator între generații. De la copii și până la persoane trecute de a doua tinerețe, Sala Polivalentă devine neîncăpătoare în zilele în care steagul clubului este arborat la intrare.

Succesul lor nu a fost umbrit de ”gurile rele” care, pentru sumele potrivite, sunt capabile să arunce la gunoi munca și devotamentul tuturor celor implicați în realizarea acestor performanțe. Astfel, în spațiul public au apărut speculații cu privire la bugetul clubului de handbal, în ciuda faptului că HC Dunărea Brăila se află în topul cluburilor care primesc finanțare și din bani PRIVAȚI!

Din fonduri publice, bugetul clubului pe anul 2024 a fost majorat doar cu 10%, comparativ cu Gloria Bistrița care a obținut un buget de aproximativ 7 milioane de euro(5,3 milioane în 2023), Dunărea Brăila va primi 3,7 milioane de euro, în acest an.

Această majorare a fost necesară datorită faptului că, față de anul 2023, jucăm încă din ianuarie 2024 în Cupele Europene și cu puțin noroc, Doamne-ajută, vom ajunge în Final Four. Trebuie menționat faptul că încă din noiembrie 2023, taxele salariale s-au majorat iar serviciile necesare funcționalității directe, de transport, cazare, masă s-au scumpit peste tot. Sigur că nu este un buget mic, dar de atât este nevoie, așa cum am demonstrat, pentru a face performanță. Le mulțumesc în numele echipei tuturor oamenilor, societăților și instituțiilor, Consiliul Județean Brăila, Primăria municipiului Brăila și sponsorilor, care sunt alături de noi chiar și în aceste momente destul de dificile pentru orice companie. Oare dacă nu demonstram că suntem serioși și profesioniști, ne mai susțineau

,a întrebat retoric, președintele clubului, Adrian Manole.

Performanța se întreține cu bani, iar lucrul acesta s-a demonstrat de-a lungul timpului în cadrul clubului de handbal brăilean. Faptul că HC Dunărea a devenit o emblemă a sportului brăilean nu poate decât să ne bucure și să ne aducă mândrie.

Fără bani nu am fi ajuns aici! Nu am cumpărat suporteri, jucătoare și așa mai departe. Suntem Dunărea Brăila, care a atras prin muncă, ambiție și determinare, din ce în ce mai mulți fani, urmăritori, jucătoare și oameni profesioniști, care au acceptat într-un moment mai puțin favorabil să aibă încredere în acest vis și în acest proiect. Cine a fost mereu alături de club, încă de la început, nu uită și știe prin ce momente a trecut această echipă. Cicatricile au rămas. Bineînțeles că în momentul în care ai succes apar și haterii, oamenii care aruncă cu pietre, “specialiștii”, care caută tot felul de explicații. Este normal! Dar nu pentru ei muncesc, muncesc pentru oamenii care erau aici când am venit și sunt și azi, în continuare, lângă echipă

,a mai declarat Adrian Manole.

În ultimul an, conducerea clubului a făcut investiții de peste 300.000 de euro, din bani PRIVAȚI! Alte cluburi sportive din Brăila nici nu visează la astfel de sume!

Președintele clubului a reușit, cu ajutorul sponsorilor, să amenajeze și să doteze un cabinet medical de recuperare, un cabinet pentru masaj și tratament, sala de forță, sala de conferință și vestiarele, o sală de ședințe multifuncțională, plus o tribună VIP destinată celor care au contribuit la realizarea acestor investiții.

Au atras clubul de handbal în mizeriile lor politice! Aici nu este vorba de nepotism, ci de o responsabilitate în plus, care mă onorează. Visez ca într-o bună zi toată tribuna să fie îmbrăcată în alb-albastru. Asta ar fi cea mai mare realizare. În continuare voi munci pentru handbalul brăilean si pentru acest obiectiv, la fel cum am muncit și până acum. Asta este promisiunea mea

,a declarat președintele clubului.

În ciuda rezultatelor excepționale înregistrate de echipă, dar și a faptului că peste 100 de copii fac antrenamente gratuit în cadrul clubului, consilierii județeni și locali ai Partidului Național Liberal refuză să voteze cotizațiile care revin handbalului. Din fericire, pentru handbalul brăilean, liberalii nu au majoritate în niciun consiliu, iar voturile lor nu fac nicio diferență.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry