Deputatul Popa, mesaj clar către Rareș Bogdan și Dan Motreanu: ”Toată energia mea va merge către candidații de la alegerile locale”

Ultima declarație a deputatului de la Cireșu ar trebui să le dea serios de gândit liberalilor, care se bazează pe votul brăilenilor pentru a intra în Parlamentul European. Rareș Bogdan și Dan Motreanu, un apropiat al deputatului Alexandru Popa, vor fi nevoiți să-și facă singuri campanie la alegerile europarlamentare, în Brăila.

Deputatul Alexandru Popa le-a transmis cât se poate de clar că toată ”energia” lui va merge către candidații de la alegerile locale.

”Eu voi promova cea mai bună echipă pentru Brăila. Toată campania mea și toată energia mea va fi axată pe candidații pe care îi am la alegerile locale. La europarlamentare, voi vedea ce voi face. Dar cu siguranță toată energia mea va merge către candidații de la alegerile locale!”, a declarat președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, pentru ziarul Obiectiv.

Popa nu a fost la fel de vocal și la București, în cadrul discuțiilor privind comasarea alegerilor și formarea alianței PSD – PNL. Printre cei 58 de liberali care au votat în favoarea unei alianțe cu PSD, în ședința de la sediul central al partidului, s-a numărat și deputatul Alexandru Popa, în calitate de președinte PNL Brăila. Alți lideri PNL din teritoriu – cunoscuți pentru numeroasele declarații publice anti-PSD, precum Bolojan, Turc și Nica, au votat împotrivă sau au ales să se abțină. 

În urma negocierilor purtate în coaliție, primii liberali propuși pentru a candida la alegerile europarlamentare sunt Rareș Bogdan și Dan Motreanu. Aceștia ar ocupa locurile 4 și 5 pe lista alianței.

Pe primele poziții ar urma să ajungă politicieni precum brăileanul Mihai Tudose și Victor Negrescu de la PSD. Coaliția contează pe aproximativ 19 mandate, dintre care PSD își dorește minim 10 sau 11, în timp ce PNL mizează pe 8 europarlamentari.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry