Președintele Chiriac: ”Poate ne spune bătăușul de la Cireșu cum am distrus eu niște familii sau poate ne spuneți dvs. domnule Lungu, că erați la conferință”

Președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, a ținut să facă anumite precizări, la începutul ședinței ordinare din această lună, cu privire la acuzațiile care i-au fost aduse din partea deputatului de la Cireșu.

Mai exact, șeful liberalilor pe tot județul, a încurcat acțiunile cu obligațiunile și l-a acuzat pe președintele Consiliului Județean că ar fi ”distrus familii”.

La ședință a participat și consilierul liberal Dănuț Lungu care s-a simțit ofensat de declarațiile președintelui față de ”bătăușul de la Cireșu”. Acesta, probabil de rușine, l-a rugat pe președinte să nu mai aducă în discuție comuna din care provine șeful lui de partid.

”Nu am intrat niciodată într-o astfel de locație, nu am intrat niciodată într-un cazinou, habar nu am cum arată! Nu știu, poate să-l întreb pe domnul consilier Căpățână, sau pe domnul consilier Pricop, dacă au intrat. Poate domnul consilier Lungu, dacă a intrat vreodată într-un cazinou?

Propun ca în ATOP, domnu consilier Vîlsan, să începem o analiză a acestui fenomen, în județul Brăila și vă propun să faceți parte dintr-o comisie din care să facă parte și domnul Ismail de la PMP, domnul consilier Lungu de la PNL, domnul consilier Cîrligea.

Istoria se repetă din 2012, 2016, când circul și demagogia politică, urmărirea mea personală se face pentru a atinge anumite scopuri și pentru a avea notorietate anumite persoane.

Nu am absolut nimic de ascuns și începem să lucrăm pe acest subiect, astfel încât să facem un raport foarte amplu al acestui fenomen, să vedem care sunt concluziile, astfel încât să le trimitem parlamentarilor, pentru a da un răspuns acestui personaj dubios și acoliților lui. Este vorba de bătăușul de la Cireșu. Poate ne și spune dânsul, și îmi pare rău domnule Lungu, că erați în spatele lui la declarațiile de presă, poate îi transmiteți sau ne spuneți dumneavoastră ce a vrut să spună, cum am distrus eu familii. Să ne spuneți cum am distrus eu familii, eu personal, având niște obligațiuni luate pe bursă din Anglia”, a declarat președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry