Deputatul PSD Nicu Niță: ”Guvernarea PSD este despre reforme, economie și progres!”

Proiectul de lege pentru eliminarea pensiilor speciale a fost adoptat cu 382 de voturi „pentru”, trei abțineri, iar alți trei nu au votat deși au fost prezenți. Următoarea țintă a guvernului său va fi cumulul pensiei cu salariul, cu excepția câtorva categorii precum actorii sau profesorii universitari.

Despre reformele propuse de Guvernul PSD a transmis deputatul Nicu Niță:

”Săptămâna aceasta am votat pentru:

  • Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor! O dovadă a faptului că ne dorim ca România să intre în normalitate.
  • Noua lege a pensiilor speciale care reduce decalajele dintre pensiile speciale și cele pe contributivitate și instituie echitate în privința condițiilor de pensionare. Astfel, s-a eliminat orice posibilitate ca pensia să fie mai mare decât salariul.
  • Legea privind interzicerea cumului pensiei cu salariul de la stat! Cei care s-au pensionat dar lucrează în continuare la stat nu vor mai putea încasa și pensia și salariul. Există desigur și domenii care trebuie exceptate cum ar fi în cazul medicilor sau profesorilor. 

Sunt doar primele reforme pe care le-am început! Urmează prețurile la alimente și restul reformelor necesare pentru atragerea tuturor fondurilor europene pe care România le are la dispoziție

Parlamentul va fi foarte probabil convocat în sesiune extraordinară la începutul lunii iulie pentru a vota o serie de legi restante, care blochează eliberarea fondurilor PNRR de către Bruxelles.

Cea mai importantă restanță este cea legată de reforma sistemului de pensii – care se poate realiza în principal prin eliminarea pensiilor speciale și eliminarea cumulului pensie-salariu la stat. În lipsa acestei reforme nu se poate trimite la Bruxelles a treia cerere de plată PNRR. un prim pas pe calea acestei reforme s-a petrecut luni, când Parlamentul, convocat în plen comun, a votat eliminarea pensiilor speciale acordate parlamentarilor.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry