S-au dat jos din mașină și au tăbărât pe un copil de 16 ani! Toate pentru un telefon mobil! Agresorii au primit control judiciar!

Deși, inițial agresorii au fost reținuți pentru 24 de ore, Judecătoria Însurăței a dispus măsura controlului judiciar față de cei doi tineri pentru o perioadă de 60 de zile.

Ieri, 24 octombrie a.c., polițiști din cadrul Secției 5 poliție Rurală Viziru au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, doi tineri, în vârstă de 17 și 22 de ani, ambii din comuna Tufești, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, în noaptea de 24 octombrie a.c., în jurul orei 01:00, pe raza localității Tufești, cei doi tineri au coborât dintr-un autoturism ce se deplasa în spatele unui tânăr aflat pe bicicletă, în vârstă de 16 ani, din comuna Stăncuța, pe care l-ar fi lovit cu un băț în zona capului și i-ar fi sustras telefonul mobil.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

La data de 25 octombrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăței a dispus măsura controlului judiciar față de cei doi tineri pentru o perioadă de 60 de zile.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry