Stânga unită și o nouă conducere la PSD Brăila! 2020 vine cu schimbări în politica locală!

Stânga unită și o nouă conducere la PSD Brăila! 2020 vine cu schimbări în politica locală!

 

 

Pentru anul 2020, PSD Brăila se pregătește de reformare! Prima candidatură pentru funcția de conducere a organizației vine din partea președintelui Consiliului Județean, Iulian Chiriac, care se pare că are și sprijinul membrilor pentru a schimba actuala conducere. Chiar dacă Chiriac a declarat că nu este nimic ”bătut în cuie”, surse din cadrul PSD spun că, după ce a pierdut de două ori alegerile, Ion Rotaru nu mai este la fel de plăcut în rândul social-democraților.

Eu cred că pot fi un președinte al PSD, mult mai tânăr, mult mai deschis, mult mai pragmatic, pentru a deschide alte orizonturi ale partidului și a demonstra că putem(…) Sunt oameni de calitate în Partidul Social Democrat care pot să ducă stânga într-o direcție bună și cred că generația mea poate fi motorul de creștere al stângii, în România”, a declarat președintele Consiliului Județean.

Iulian Chiriac speră ca în 2020 partidele și oamenii de stânga să se adune în jurul Partidului Social Democrat, iar cu sprijinul demisionarilor din ProRomânia, PSD să câștige alegerile locale și parlamentare.

 

 

Trebuie făcute anumite schimbări, și la nivel de mentalitate, și la nivel de percepție, pentru că trebuie să revenim și să ne gândim foarte mult la realitatea cotidiană, la ce vrea electoratul de stânga, de ce am pierdut atât de multe voturi și să venim cu idei noi și forțe proaspete, de ce nu – și cu colegii din ProRomânia”, spune Chiriac.

Până la acest moment, deputatul Emilia Meiroșu – fost președinte al ProRomânia Brăila – s-a întors la PSD. Organizația județeană a făcut o invitație către toți demisionarii lui Ponta să se alăture PSD-ului pentru a uni stânga, la Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry