- Societatea trage un semnal de alarmă – Comuna Cireșu este în PERICOL! Starea tehnică a conductei de țiței nu mai garantează siguranța în exploatare!
- CONPET SA îl acuză pe primarul Popa Radu: ”Refuzul nejustificat și sistematic de a pune în practică prevederile unui act administrativ poate fi asimilat abuzului în serviciu contra intereselor publice!”
În 2021, compania CONPET SA semnala faptul că, în ciuda numeroaselor adrese, UAT Cireșu nu le dă voie să facă lucrările de modernizare și mentenanță la conducta de țiței, care trece prin comună.
Reprezentanții CONPET SA au întreprins multiple demersuri în formă scrisă, telefonic sau cu prezentarea fizică a acestora, la sediul Primăriei Cireșu, în vederea validării planurilor de formalității teren și acordului pentru acces pe terenurile aflate în proprietatea Primăriei Cireșu. Toate fără rezultat!
Conducerea companiei și-a pierdut răbdarea cu primarul PNL Popa Radu și îl acuză pe acesta de abuz în serviciu!
Primăria Cireșu refuză să pună în aplicare o hotărâre a Consiliului Local pentru schimbarea conductei de țiței! Amânarea investiției pune în pericol cetățenii!
În ciuda faptului că proiectul de hotărâre, privind închirierea către CONPET SA a terenului pentru realizarea investiției, a trecut de votul consilierilor locali, Primăria Cireșu refuză în continuare să semneze Contractul de Închiriere.
Având în vedere faptul că societatea CONPET SA intenționa încă din 2021 să înlocuiască această conductă, orice întârziere în realizarea obiectivului de investiții se realizează punând în pericol siguranța cetățenilor comunei Cireșu.
”Având în vedere că problemele expuse intră în aria dumneavoastră de competenţă, vă solicităm să ne comunicați în scris motivul pentru care refuzați încheierea contractului de închiriere a terenului în suprafața de 11.515,1 mp, pe o durată de 12 luni de la data începerii lucrărilor, teren ce se afla în administrația U.A.T Cireșu, jud. Brăila, categoria de folosință islaz, arabil, neproductiv și drum, în vederea realizării obiectivului antemenționat. Pentru conformitate, vă solicităm să ne puneți la dispoziție extras din Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative aferente anului 2021-2022, cu precizarea motivului și datei refuzului, știut fiind faptul că fiecare funcționar public răspunde pentru actele pe care le semnează”,
au cerut cei de la CONPET SA, primarului Popa Radu.
Conform Hotărârii Consiliului Local al Comunei Cireșu nr. 27 din 30.05.2022, votată de consilierii locali, s-a stabilit prețul de închiriere de 1 euro/mp pentru ocuparea temporară a terenului în suprafață de 11.515,10 mp, în vederea realizării obiectivului de investiții: “Înlocuire conductă de țiței Ø 85/8″+Ø 65/8″ Oprișenești-Cireșu (nr. inv. 121268 P/117974) țiței țară, pe tronsonul Lacul Sărat (vecinătatea loc. Batogu, Jud. Brăila) – subtraversare DJ 203 R (Cireșu – Batogu) diametrul Ø 85/8″, în lungime de aproximativ 3,5 km” de către CONPET SA. Stadiul actual al obiectivului de investiții este de obținere a Autorizației de construire, urmând ca execuția lucrărilor să se facă ulterior atribuirii contractului de lucrări printr-o procedură de achiziție. Prin urmare, contractul de închiriere a suprafeței de 11.515,10 mp va intra în vigoare la data începerii lucrărilor, respectiv a predării terenului prin proces verbal. Plata chiriei se va efectua la începerea lucrărilor, la cursul BNR din ziua plății, conform art. 2 din Hotărârea Consiliului Local al Comunei Cireșu nr. 27 din 30.05.2022.
”Hotărârea nr. 27 din 30.05.2022 a fost adoptată cu respectarea normelor legale în vigoare, ceea ce înseamnă că trebuia aplicată de îndată și necondiționat, refuzul nejustificat și sistematic de a pune în practică prevederile unui act administrativ putând fi asimilat abuzului în serviciu contra intereselor publice”,
a transmis conducerea companiei CONPET SA.
CONPET SA a urmat toți pașii firești pentru demararea investiției! Primarul comunei Cireșu, tată deputatului PNL Popa Alexandru, preferă să pună în pericol siguranța cetățenilor și să fie acuzat de abuz în serviciu, în loc să pună în aplicare o Hotărâre a Consiliului Local Cireșu!
Reprezentanții CONPET SA au întreprins multiple demersuri în formă scrisă, telefonic sau cu prezentarea fizică a acestora, la sediul Primăriei Cireșu, în vederea validării planurilor de formalității teren și acordului pentru acces pe terenurile aflate în proprietatea Primăriei Cireșu. Toate fără rezultat!
”Referitor la demersurile întreprinse de Departamentul Dezvoltare Mentenanță – Serviciul Avize/ Acorduri din cadrul CONPET SA în vederea obținerii acordului Primăriei Cireșu privind accesul în teren și folosința temporară a terenului aflat pe raza localității Cireșu, precum și pentru executarea lucrărilor de construcții pe teren aferente obiectivului “Înlocuire conductă de țiței Ø 85/8 “+Ø 65/8” Oprișenești-Cireșu (nr. inv. 121268 P/117974) țiței țară, pe tronsonul Lacul Sărat (vecinătatea loc. Batogu, Jud. Brăila) – subtraversare DJ 203 R (Cireșu – Batogu) diametrul Ø 85/8 “, în lungime de aproximativ 3,5 km”, vă informăm că:
- pentru execuția acestor lucrări, CONPET S.A. Ploiești împreună cu Proiectantul lucrării SNIF Proiect S.A. Târgoviște, au depus în data de 25.05.2021 planurile de formalități teren și au solicitat Primăriei Cireșu validarea lor. Deși reprezentanții CONPET SA au întreprins multiple demersuri (în formă scrisă, telefonic sau cu prezentarea fizică a acestora la sediul Primăriei Cireșu) în vederea validării planurilor de formalității teren și acordului pentru acces pe terenurile aflate în proprietatea Primăriei Cireșu și a altor proprietari de teren din comuna Cireșu, respectiv, urgentarea parcurgerii etapelor procedurale existente la nivelul UAT[1]ului, nici până la această dată nu am primit vreun răspuns din partea Primăriei Cireșu, ca entitate responsabilă.
- prin adresa nr. 20236/17.06.2021 am revenit cu solicitarea de validare a planurilor de formalității teren și acordului pentru acces în teren.
- ulterior, CONPET S.A. Ploiești împreună cu Proiectantul lucrării SNIF Proiect S.A. Târgoviște, au depus, în data de 13.07.2021, (nr. înregistrare 4371) planurile de formalități teren și au solicitat Primăriei Cireșu validarea lor, fiind necesare la documentația pentru despăgubirea proprietarilor de teren și pentru obținerea Autorizației de Construire, pentru obiectivul de investiții susmenționat.
- prin adresa nr. 24233/16.07.2021 am transmis un memoriu Primăriei Cireșu (în atenția domnului Primar Popa Radu) privind caracterul urgent al executării lucrărilor de investiţii aferente Sistemul Naţional de Transport al Țițeiului, având în vedere starea tehnică a conductei și riscurile reale de apariţie a unui accident tehnic (avarie) în această zonă, cu implicaţii majore asupra factorilor de mediu, echilibrului ecologic şi nu numai.
- prin adresa nr. 31130/09.09.2021 am revenit la solicitările anterioare, menționând totodată faptul că valabilitatea avizelor și acordurilor obținute în vederea emiterii Autorizației de construire, conform Certificatului de Urbanism nr. 136/27.08.2020, încetează în cursul următoarelor luni, generând consumuri suplimentare de timp și bani sau imposibilitatea reînnoirii acestora.
- apreciind ca esenţială urgentarea executării lucrărilor de investiţii aferente Sistemul Naţional de Transport al Țițeiului, cu volume însemnate de lucrări şi termene scurte de execuţie, în vederea accelerării implementării proiectelor de investiții, prin adresa nr. 30835/07.09.2021 ne-am adresat Consiliului Județean Brăila, în calitate de autoritate a administraţiei publice locale, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşenești pentru a ne sprijini în demersurile de validare a planurilor de formalități teren și acordului pentru acces pe terenurile aflate în proprietatea Primăriei Cireșu și a altor proprietari de teren din comuna Cireșu, urgentarea parcurgerii etapelor procedurale existente la nivelul Primăriei Cireșu.
Niciunul dintre aceste demersuri nu a fost soluționat până la această dată”, se arată în comunicatul transmis de CONPET SA.
Primarul PNL al comunei Cireșu, aflat la al cincilea mandat, este tatăl deputatului Popa Alexandru, președinte al PNL Brăila.
Primarul Popa Radu nu este la prima abatere în relația cu marile companii. La începutul lunii martie, UAT Cireșu a refuzat implementarea operatorului unic de salubritate. Toate unitățile administrativ-teritoriale din județul Brăila – de la municipiu și orașe, la comune – au colaborat cu RER, potrivit obligațiilor care le revin prin aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “ECO”, cu o singură excepție -Comuna Cireșu – deși face parte din asociație și, mai mult decât atât, a plătit cotizația de membru(din banii locuitorilor comunei), nu dorea implementarea proiectului.
Doar după ce cazul a fost mediatizat iar încăpățânarea primarului PNL a ajuns chiar și la urechile ministrului Fondurilor Europene, Popa Radu a revenit asupra deciziei și a permis operatorului să-și facă treaba.