Tupeul italienilor de la WeBuild: au construit pasajul fără să mute stâlpii CFR! Constructorul a încercat să prostească statul român!

  • “În loc să se concentreze pe aplicarea unor soluții care să ducă la evoluțiile în șantier, au preferat să între într-o dezbatere care s-a dovedit neadevărată în ceea ce îi privește” – spune Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR

Șantierul Podului peste Dunăre s-a blocat la pasajul peste calea ferată. Parte componentă a mega-proiectului, pasajul peste calea ferată – amplasat în zona unde, practic, va începe urcarea pe pod – a fost finalizat de WeBuild de mai bine de o lună de zile parțial. Lipsește tablierul peste calea ferată!

Se pare că WeBuild a vrut ca stâlpii CFR să fie mutați pe cheltuiala statului român, deși CNAIR a dovedit că, din punct de vedere juridic, stâlpii nu sunt parte a rețelei de utilitate publică, așa cum invocau italienii.


Constructorul a construit pasajul, deși știa că este necesară mutarea stâlpilor CFR care s-ar apropia milimetric de tablierul suspendat atunci când va fi amplasat!

Practic, stâlpii trebuiau relocați de WeBuild, așa cum de altfel ne-a comunicat și CFR.

“Autorizația nr. 266 din 13.07.2022, emisă de SRCF Galați, prevede că lucrările de demontare și relocare a stâlpilor care susțin linia de contact, în zona aferentă construirii pasajului rutier superior, să fie realizată de constructor”,

a declarat Sucursala Regională CF Galați pentru Jurnalul de Brăila.

CNAIR, prin vocea lui Alin Șerbănescu, spune că abia acum italienii au înțeles că ei trebuie să se ocupe de relocarea stâlpilor.

“Au construit pasajul în baza proiectului pe care ei l-au elaborat. Trebuie să mute stâlpii și asta înseamnă lucrări suplimentare. Au încercat să considere acești stâlpi de utilitate publică și au tot sperat că lucrarea va fi preluată de CNAIR. Le-am demonstrat juridic că intră în sarcina lor. Nu vorbim de rețele de utilitate publică, cum e cazul energiei electrice, gazelor sau apei. Constructorul a pierdut o perioadă lungă de timp în această discuție sterilă”,

a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, pentru Jurnalul de Brăila.

Italienii au acceptat faptul că stâlpii trebuie mutați pe cheltuiala proprie, respectiv din banii contractului pentru pod, și au demarat procedurile pentru a identifica un operator specializat într-o astfel de procedură.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry