VIDEO: Primul tunel dezinfectant de la Brăila a fost montat la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean!

Biblioteca Județeană Panait Istrati a realizat primul tunel pentru dezinfectarea personalului medical din secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Brăila.

Pe lângă sutele de viziere, realizate de Clubul de Robotică, biblioteca s-a angajat în construirea a 10 tuneluri de dezinfectare, care vor fi apoi donate spitalelor din Brăila și Serviciului Județean de Ambulanță.

Angajații și voluntarii din cadrul bibliotecii lucrează 24/24 de ore, în trei schimburi, pentru a onora comenzile.

Echipa care a proiectat şi realizat aceste porţi este formată din: Dragos Adrian Neagu, manager, Silviu Octavian Gheorghe, Valentin Băjenaru şi Nicu Croitoru.

Aceste porţi sunt concepute astfel încât în momentul în care se pătrunde în spaţiul lor să pulverizeze foarte fin substanţă dezinfectantă 10 secunde, timp în care se realizează neutralizarea potenţialilor agenţi biologici dăunători. Acest tip de dezinfectare nu exclude şi folosirea altor mijloace specifice de decontaminare, constituind o modalitate suplimentară de protejare a personalului medical care vine în contact direct cu pacienţii contaminaţi cu COVID 19”, au declarat reprezentanții Bibliotecii Județene Panait Istrati.

La procurarea materialelor necesare au contribuit primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, europarlamentarul Mihai Tudose, deputatul Nicu Niță, cei doi viceprimari și vicepreședintele PSD, al Consiliului Județean.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry