VIDEO | Rețea de traficanți de droguri destructurată în Brăila! Vezi aici, ce a găsit DIICOT în urma perchezițiilor!

Ieri 7 iunie 2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila au efectuat 9 percheziții domiciliare în municipiul Brăila, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc.

În cauză s-a reținut că, în perioada februarie – iunie 2022, inculpații au procurat și vândut droguri de risc și mare risc, precum și substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, consumatorilor din municipiul Brăila.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării cantitățile de 33 de grame de substanță solidă, cu aspect de cristal, 130 de grame de rezină de canabis, 120 de grame de canabis, 30 de comprimate cu efect psihoactiv și suma de 1.500 de lei.

În urma probatoriului administrat, procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Brăila au dispus reținerea a 3 persoane bănuite, cu vârste de 22, 25, respectiv 29 de ani, precum și măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, pentru alte 2 persoane, în vârstă de 21 și 22 de ani.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry