Astăzi, începând cu ora 06:00, polițiștii brăileni din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune, pe raza județului Brăila, pe DE 584, sector de drum ce este tranzitat de conducătorii auto pentru a ajunge pe litoral.
Întrucât oboseala la volan reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere, polițiștii au oprit în trafic vehicule înmatriculate în alte județe și care au de parcurs o distanță considerabilă, astfel oferindu-le șoferilor o cafea.
De asemenea, polițiștii rutieri le-au recomandat conducătorilor auto să ia pauze atunci când se simt obosiți sau devin agitați la volan, cu atât mai mult dacă au o distanță mare de parcurs și să respecte regulile de circulație.
Acțiunile pe linie rutieră continuă și în zilele următoare, polițiștii fiind prezenți la datorie pentru a se asigura că prevederile legale la regimul rutier sunt respectate!