
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila au aplicat amenzi în valoare totală de 66.000 de lei, în urma unei campanii de verificare a angajatorilor care desfășoară activități de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent.
Acțiunile de control au avut loc în perioada 3–7 noiembrie 2026 și au vizat atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și respectarea prevederilor legale privind securitatea și sănătatea în muncă.
Potrivit datelor transmise de ITM Brăila, în cadrul campaniei au fost efectuate 48 de controale, în urma cărora au fost aplicate 39 de sancțiuni. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 66.000 de lei, dintre care 60.000 de lei au fost aplicate pentru muncă nedeclarată.
Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă
În domeniul relațiilor de muncă, printre principalele abateri constatate s-au numărat primirea la muncă a unor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă sau fără transmiterea în registrul general de evidență a salariaților a elementelor contractului cel târziu în ziua anterioară începerii activității.
De asemenea, inspectorii au identificat situații în care angajatorii nu țineau evidența zilnică a orelor de muncă prestate de fiecare salariat, cu menționarea orei de începere și a celei de încheiere a programului. Au fost constatate și încălcări ale prevederilor legale referitoare la munca în zilele de repaus săptămânal.
Nici în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă situația nu a fost lipsită de probleme. Printre deficiențele identificate s-au aflat lipsa semnalizării de securitate a tablourilor electrice, ceea ce poate genera riscuri de electrocutare, precum și neasigurarea truselor sanitare de prim ajutor cu toate componentele obligatorii aflate în termen de valabilitate.
85 de măsuri pentru remedierea deficiențelor
Pentru neregulile constatate, inspectorii de muncă au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire, în vederea remedierii deficiențelor.
ITM Brăila atrage atenția că neîndeplinirea măsurilor în termenele stabilite constituie contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei, potrivit Legii nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii.
Reprezentanții instituției subliniază că activitățile din comerțul cu amănuntul presupun numeroase operațiuni zilnice, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, toate implicând riscuri pentru angajați.
Prin aceste controale, inspectorii urmăresc nu doar combaterea muncii nedeclarate, ci și responsabilizarea angajatorilor în privința asigurării unor condiții de muncă sigure și sănătoase.