Urmărire ca în filme pe străzile din Brăila! Aflat fără permis în spatele volanului, un brăilean a crezut că poate să-i prostească pe polițiști!

Tânărul a petrecut noaptea în arest!

La data de 1 august a.c., în jurul orei 20.30, în timp ce își desfășurau serviciul de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier, polițiști din cadrul Biroului Rutier au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui vehicul, însă șoferul și-a continuat deplasarea pe Calea Galați, din municipiu.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, reușindu-se oprirea acestuia în scurt timp, pe strada Carpați.

La vederea echipajelor de poliție șoferul, o persoană de sex bărbătesc a oprit în apropierea polițiștilor și a trecut pe bancheta din spate, încercând astfel să schimbe locul cu pasagera din dreapta față a autoturismului.

Polițiștii au identificat doi brăileni,  respectiv șoferul, un tânăr cu vârsta de 23 de ani și pasagera în vârstă de 24 de ani.

Fiind condus la spital, tânărul șofer a refuzat să i se recolteze probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că brăileanul în vârstă de 23 ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și respectiv refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Față de tânărul în vârstă de 23 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, care supraveghează activitatea de urmărire penală în cauză.

În cursul zilei de ieri, instanța a dispus cercetarea în libertate a brăileanului sub control judiciar, pentru 60 de zile.

Polițiștii continuă cercetările în cauză, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry