Mihai Tudose – favorit printre consilerii locali, la șefia PSD Brăila

Mihai Tudose – favorit printre consilerii locali, la șefia PSD Brăila

 

 

Mai bine de jumătate dintre consilierii locali au declarat că îl susțin pe fostul premier Mihai Tudose la șefia Partidului Social Democrat Brăila.

Actualul președinte interimar, senatorul Ion Rotaru, a intrat la conducerea partidului după ce Mihai Tudose a demisionat din această funcție, fiind ales vicepreședinte național al PSD, la Congresul din 18 octombrie 2015.

Până la momentul actual niciun membru din PSD Brăila nu și-a manifestat dorința de a candida, în condițiile in care, viitorul ‘ales’ va fi pus in poziția de a-și asuma rezultatele celor două campanii viitoare, care nu vor fi deloc ușoare.

Social democrații nu au exclus insă nici candidatura unor tineri din partid. Dimpotrivă, atât consilierul Sorin Boșneag cât și viceprimarul Doinița Ciocan au declarat că fiecare candidat va avea șanse egale, iar tinerii social-democrați sunt încurajați să participe la viitoarele alegeri.

Fără discuții, eu una îmi doresc și tineri care să se implice mai mult. S-a și văzut, în momentul acesta noi avem și consilieri locali, și consilieri județeni, președinte și primar, viceprimar, secretari de stat chiar, tineri toți, care trebuie să se angreneze în activitatea aceasta care este plină de responsabilitați si care nu este deloc una simplă”, a declarat Doinita Ciocan.

Viceprimarul a recunoscut însă ca una din cele mai fructuoase perioade, înregistrate de PSD Brăila, a fost atunci când organizația era condusă de Mihai Tudose.

De aceeași părere este și consilierul Sorin Boșneag, care a mărturisit că îl va vota pe Tudose, în condițiile in care fostul premier va candida.

Avem băieți tineri bine pregătiți, avem băieți buni, dar nu știu care dintre ei ar avea tăria și curajul să se înfigă la o treabă ca asta. Deocamdată trebuie să discutăm, să vedem când vor avea loc alegerile și după aceea vom vedea pe cine susținem. Fiecare vedem pe cineva. Eu de exemplu îl văd pe domnul Tudose președinte, din punctul meu de vedere, dar acum, trebuie să vrea și dânsul”, a declarat consilierul social-democrat Sorin Boșneag.

Un alt răspuns concret a venit din partea viceprimarului Alexandru Jantea, care a declarat că îl va susține pe Tudose în cursa pentru șefia PSD Brăila.

Întăi să vedem exact care sunt toți cadidații și în principiu, la momentul actual, eu îl susțin pe domnul Mihai Tudose, în cazul în care dumnealui va dori să candideze. Eu așa consider, dumnealui a fost înainte președinte, după care a fost vicepreședinte la nivel național, iar acum ar trebui să revină la funcția de președinte al PSD Brăila”, a declarat viceprimarul Alexandru Jantea.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a propus sâmbătă, la Neptun, în ședința Comitetului Executiv Național al partidului, să se organizeze alegeri județene pentru funcția de președinte în toate filialele conduse de lideri interimari. Șeful PSD le-a cerut liderilor județeni interimari ai PSD să înceapă chiar de săptămaâna aceasta pregătirile pe plan local pentru organizarea de conferințe județene pentru alegerea noilor președinți.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry