România a fost reprezentată de 5 elevi și 2 profesori, în Polonia, la ”Mathematics with games and fun in all Europe”!

Colegiul Național ”Ana Aslan” din Brăila este partener în proiectul Erasmus+, ”Mathematics with games and fun in all Europe”, alături de școli din Italia, Turcia, Lituania, Polonia și Croația. Proiectul se concentrează pe rapoartele testelor PISA din anul 2017 și anume pe compararea situațiilor care conduc la diferențe mari între rezultatele elevilor din diferite țări.

Profesorii implicați în acest proiect încearcă să găsească sursele acestor diferențe. Pe perioada derulării proiectului, se desfășoară activități în comun între elevii din clasele a IV-a din toate școlile partenere, se vizitează expoziții, universități și centre științifice.

Cele mai multe activități sunt organizate sub formă de jocuri matematice pe care fiecare școală le creează și le publică pe pagina web a proiectului. Erasmus+ se bazează pe participarea activă a elevilor, oferind acestora oportunitatea de a-și folosi propriile abilități matematice.

Obiectivul principal al proiectului este de a îmbunătăți rezultatele testelor de evaluare tip PISA și de a crește calitatea predării și a învățării eficiente.

În perioada 28.11 – 02.12.2021 a avut loc cea de-a patra mobilitate, în școala din localitatea Stanin, din Polonia. România a fost reprezentată prin 5 elevi (Morogan Maximilian, Zaharia Denis, Dimache Ștefan, Frățilă Mario și Dănăilă Ioan) și 2 profesori însoțitori (Dănăilă Luminița și Nicolau Teodora).

Activitățile s-au desfășurat sub forma de jocuri matematice, elevii fiind grupați câte 4, fiecare provenind din țări diferite. Prima sarcină a fost de a crea o imagine folosind calculele și rezultatele lor de pe piesele unui puzzle. O altă sarcină a fost de a descoperi ce număr reprezintă fiecare viețuitoare din tabel pentru a obține rezultate matematice corecte.

Fiecare școală participantă a prezentat rezultatele activităților derulate pe parcursul anului școlar, având ca scop înțelegerea matematicii prin aplicarea noțiunilor matematice în viața de zi cu zi.

În ultima zi elevii au vizitat Centrul de Științe ”Kopernik” din Varșovia, unde aparatele făceau o trecere simplă de la joc la științe.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry