Propunere votată în unanimitate! Deputatul Popa: ”Dacă dispensarele veterinare vor trece în administrarea consiliilor locale se vor putea accesa fonduri europene pentru modernizarea acestora!”

Iniţiativa legislativă avea ca obiect de reglementare trecerea anumitor bunuri imobile reprezentând sedii ale circumscripţiilor sanitar-veterinare, locuinţe de serviciu şi anexele inseparabile, precum şi terenurile aferente, aflate în proprietatea privată a statului, din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în administrarea consiliilor locale pe a căror rază teritorială se regăsesc acestea.

”Este vorba despre un proiect care prevedea inițial ca toate dispensarele veterinare să treacă din administrarea ADS în administrarea consiliilor locale, cu destinație specială, spre închiriere sau concesionare. Eu am propus în cadrul ședinței de astăzi să se prevadă în lege doar închirierea, nu și concesionarea acestor dispensare. Motivul este acela că pe legislația actuală, contractele medicilor veterinari se scot la licitație din patru în patru ani. Închirierea dispensarelor veterinare se poate face pe maximum patru ani, pe când concesionarea trebuie să se facă pe mai mulți ani, ceea ce ar face ca această ultimă variantă să nu avantajeze medicii veterinari.

Propunerea mea a fost aprobată în unanimitate în Comisia de Agricultură.

Consider că această lege este una benefică, pentru că dacă dispensarele veterinare vor trece în administrarea consiliilor locale se vor putea accesa fonduri europene pentru modernizarea acestora. În plus, autoritățile locale vor putea aloca fonduri prin bugetul local pentru modernizarea acestor imobile și le pot transforma în dispensare veterinare moderne, nu cum sunt acum, niște clădiri degradate, în care n-a investit nimeni de 30 de ani.

În prezent există în județul Brăila și dispensare veterinare aflate în administrarea primăriilor, dar cele mai multe sunt încă în administrarea ADS”, a transmis deputatul Popa Alexandru, într-un comunicat de presă.

Președintele PNL consideră că acesta este un pas important spre modernizarea dispensarelor veterinare. Legea oferă acum posibilitatea comunelor să investească din bugetul propriu sau să acceseze fonduri europene pentru reabilitarea acestor imobile.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry