Antoneta Ioniță: ”Să nu uităm că unitățile de primire urgențe gestionează crize care înseamnă diferența dintre viață și moarte”
Recentele incidente petrecute în unitățile de primiri urgențe din mai multe locuri din țară, când personalul medical a fost agresat de rude sau prieteni ai pacienților, a determinat-o pe deputatul PNL de Brăila Antoneta Ioniță să propună ministrului de interne ca Jandarmeria Română, prin structurile sale specializate, să asigure paza medicilor, asistenților, infirmierilor, brancardierilor din aceste structuri medicale. De altfel, Antoneta Ioniță a condus, timp de 14 ani, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Brrăila și știe care sunt riscurile la care este expus corpul medical.
”Sunt multe situațiile în care cei care își desfășoară activitatea în unitățile de primire urgențe sunt agresați verbal și fizic, ceea ce reprezintă o problemă actuală, reală și complexă. O unitate de primiri urgențe este un loc în care ajung tot felul de pacienții, iar unii nu pot înțelege că timpii de așteptare sunt cei care sunt, sau că un caz este mai grav decât altul, așa că au tendința de a deveni violenți. Situația are un impact negativ pentru toată lumea: pentru medici și asistenți, pentru restul pacienților, dar, de ce să nu recunoaștem, și asupra calității actului medical. În astfel de situații de stress și presiune, există riscul ca personalul medical să nu ia cele mai bune decizii pentru cei care necesită îngrijire. Să nu uităm că unitățile de primire urgențe gestionează crize care înseamnă diferența dintre viață și moarte, iar un climat de liniște poate însemna un caz rezolvat favorabil”, explică deputatul Antoneta Ioniță, care spune că efectele expunerii la agresiune pot fi imediate, dar și pe termen lung și pot avea consecințe psihologice grave.
Parlamentarul brăilean consideră că, de cele mai multe ori, sistemul de pază existent în spitalele de urgență din România sunt asigurate de firme de pază, care, nu de puține ori, s-au dovedit a fi ineficiente, iar cei aflați în dificultate au trebuit să apeleze la poliție și jandarmerie. De aceea, ea propune ca Ministerul de Interne să asigure gratuit paza unităților de primiri urgențe, prin intermediul jandarmilor și i-a adresat o solicitare în acest sens ministrului Carmen Dan.