Concursul Naţional „Armoniile Dunării” şi-a desemnat câştigătorii!

Au fost premiaţi 31 dintre cei 57 de concurenţi selectaţi pentru faza finală, Marele Premiu şi Trofeul fiind câştigate de Ghiduruş Andrada-Maria din Slobozia.

Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” Brăila, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila şi Primăriei Municipiului Brăila, a organizat pe 8 aprilie 2022, la Casa Tineretului, cea de-a XII-a ediţie a Concursului Naţional de Muzică Uşoară pentru copii „Armoniile Dunării”.

În urma preselecţiei la care s-au înscris 113 de concurenţi din ţară, au fost admişi pentru etapa finală 57, împărţiţi pe grupe de vârstă (7‑9 ani, 10-12 ani, 13‑15 ani şi 16‑18 ani). Aceştia au provenit din: Bacău, Bârlad, Brăila, Buzău, Craiova, Focşani, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Piteşti, Roşiori de Vede, Slobozia, Târgovişte, Tecuci şi Tulcea.

Marele Premiu şi Trofeul Concursului au fost câştigate de Ghiduruş Andrada-Maria, în vârstă de 16 ani, din Slobozia, îndrumată de doamna profesoară Gabriela Cristea.

Palmaresul complet al ediţiei 2022 a Concursului este următorul:

·         Grupa 7-9 ani: Premiul I: Andronache Nicoleta – Galaţi; Premiul II: Bîrdănaş Rebecca-Mihaela – Bârlad; Premiul III: Vasiliu Bernice-Maria-Briana – Focşani; Menţiuni: Bunea Antonia-Cătălina – Brăila; Dragomir Alesia-Maria – Bârlad; Dlujanschi Carla-Ioana – Piteşti;

·         Grupa 10-12 ani: Premiul I: Lungu Patricia-Adriana – Bârlad; Premiul II: Ghelase Teodora – Galaţi; Premiul III: Ştefan Amalia-Andreea – Brăila; Menţiuni: Bălan Robert-Cosmin – Bârlad; Gori Iris-Veronica – Galaţi; Săulea Alesia-Nicoleta – Bârlad; Premii speciale: Sfâcă Bianca-Elisabet – Bacău; Mareş Andreea-Bianca – Piteşti; Stanciu Anastasia – Bârlad;

·         Grupa 13-15 ani: Premiul I: Bleoju Amalia-Maria – Bârlad; Premiul II: Ghiţă Andra-Maria – Piteşti; Premiul III: Anghelescu Marian-Eduard – Craiova; Menţiuni: Ciobanu Florin – Roşiorii de Vede; Radu Andreea-Cosmina – Galaţi; Ciobotaru Alexandra – Galaţi; Premii speciale: Iancu Andreea-Luminiţa – Brăila; Filip Anemona-Maria – Iaşi; Gherasim Emma-Gabriela – Iaşi; 

·         Grupa 16-18 ani: Marele Premiu – Ghiduruş Andrada-Maria – Slobozia; Premiul I: Giurgiu Andreea-Maria – Brăila; Premiul II: Drăghici Andreea-Nicoleta – Brăila; Premiul III: Gheorghe Amalia-Cristina – Slobozia; Menţiuni: Popa Lambriny-Ellen – Brăila; Bounegru Jocelyn – Brăila; Horga Eusebiu – Suceava.

De asemenea, s-au oferit diplome de participare şi pentru ceilalţi competitori prezenţi în finală, precum şi certificate de apreciere pentru instituţiile reprezentate.

Juriul a fost compus din personalităţi marcante ale muzicii uşoare româneşti şi profesori de specialitate: preşedinte – Adrian Ordean (compozitor, interpret), Dragoş Gheorghiu (profesor de canto, director al unei şcoli de specialitate), Angelica Stanciu, Ana-Maria Baciu şi Gabriela Vizuroiu (profesoare de canto).

După concurs, numerosul public prezent a urmărit momente coregrafice deosebite susţinute de dansatori din cadrul Lil Motion Dance School, precum şi microrecitaluri oferite de câştigătoarea ediţiei anterioare a concursului – Anka-Andreea-Bryana Holingher (Craiova) şi de absolvenţi ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” Brăila (clasele doamnelor profesoare Mariana Iordache şi Ana-Maria Baciu): Ana Onofrei, Rareş Bîrsan, Denisa Balaban, Crina Ivan, Bianca Bănică, Anda Baciu, Cristian şi Ionuţ Piron.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry