VIDEO: Aeroportul Galați-Brăila va deveni realitate! Chiriac: ”O dezvoltare socio – economică fără precedent a regiunii din care facem parte!”

Experţii de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română au analizat studiul de pre-fezabilitate privind realizarea unui aeroport în zona Galaţi-Brăila. Acesta urmează să fie construit în localitatea Braniştea, aflată la 20 de kilometri de Galaţi.

Obiectivul va deservi zona de sud-est a României şi cea de sud a Republicii Moldova şi va avea o importantă componentă de business prin realizarea unui mare terminal cargo.

Studiul de pre-fezabilitate al aeroportului a fost prezentat miercuri, 4 mai, de preşedinţii consiliilor judeţene din Galaţi şi Brăila experţilor de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Potrivit acestora, studiul de fezabilitate pentru aeroportul regional ar putea fi scos la licitaţie peste o lună.

”Avem sprijinul Autorității Aeronautice Civile Române pentru dezvoltarea obiectivului regional AEROPORT GALAȚI – BRĂILA

Am mai făcut câțiva pași importanți spre o dezvoltare socio – economică fără precedent a regiunii din care facem parte, astfel că, împreună cu colegul meu, Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, am mers la Autoritatea Aeronautică Română pentru a prezenta Raportul privind stabilirea criteriilor de definire a proiectului pentru Aeroportul Regional Galați – Brăila. A.A.C.R ne-a dat răspunsul, astfel că va acorda tot sprijinul pentru construirea aeroportului. Totodată, din raportul prezentat, autoritatea a precizat că lungimea și lățimea alese pentru viitoarea pistă de decolare/aterizare, sunt conforme cu cerințele de proiectare impuse de lege.

Proiectul se va realiza prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru infrastructura de transport de interes strategic, în zona de Est și Sud – județele Galați, Brăila, Călărași și Ialomița, cea mai mare asociație din țară care are ca obiectiv dezvoltarea infrastructurii de transport”, a declarat președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac.

În bugetul de anul acesta au fost prevăzuţi bani pentru realizarea primelor expertize şi analize, precum şi a mai multor documente tehnice. Ulterior, prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Comunitară pentru Infrastructura de Transport, vor fi accesate fonduri nerambursabile pentru construirea acestui aeroport.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry