Cătălin Boboc: ”Domnule Cândea, ca liberal, dar și ca brăilean, îmi cer scuze pentru modul în care unii politicieni au înțeles să se raporteze la persoana dumneavoastră!”
Fostul senator liberal, Cătălin Boboc, consideră că politica ”nu trebuie să atingă cultura”, în condițiile în care, președintele Consiliului Județean Brăila a enumerat în cadrul unei conferințe de presă care sunt liberalii angajați la Muzeul Brăilei Carol I.
Boboc a declarat că îl susține pe șeful muzeului, Ionel Cândea, spunând despre acesta că este ”unul dintre intelectualii de marcă ai Brăilei”.
”Am urmărit cu atenție dezbaterea din spațiul public legată de Muzeul Brăilei “Carol I”. Din păcate, în vâltoarea disputei politice, a fost prins și managerul instituției, un intelectual de marcă.
Dacă există probleme la muzeu, de orice natură, trebuie identificate și rezolvate. Nu spun nici măcar o secundă că problemele nu trebuie scoase la suprafață, ci din contră!
Însă, ca liberal, nu pot concepe ca profesorul universitar doctor Ionel Cândea, membru corespondent al Academiei Române, să fie târât în mocirlă, numit în feluri pe care îmi e jenă să le reproduc. Disputa politică nu trebuie să atingă cultura și personalitățile de vază ale orașului, mai ales în anul Centenarului. E nedemn, dincolo de orice altceva!
Suntem un oraș cu multe probleme, care, din păcate, nu ocupă locul pe care îl merită. De ce să lovim în persoana care, trebuie să recunoaștem, este unul dintre intelectualii de marcă ai Brăilei, un om de cultură care, fără niciun dubiu, ne reprezintă cu onoare oriunde?
Domnule Cândea, ca liberal, dar și ca brăilean, îmi cer scuze pentru modul în care unii politicieni au înțeles să se raporteze la persoana dumneavoastră!”, a declarat liberalul Cătălin Boboc.
Pe de altă parte, consilierii județeni ai PNL nu sunt de aceeași părere. Aceștia l-au acuzat pe director că ar fi încercat să îl elimine pe consilierul județean Ovidiu Nechita din Consiliul de Administrație de la Muzeu, lucru ilegal, din moment ce PNL-istul a primit mandatul din partea aleșilor Brăilei.