Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dunărea” al județului Brăila organizează concursuri în vederea ocupării a două posturi de execuție vacante de conducător auto (autospeciale) la Serviciul Logistic, cu personal recrutat prin încadrare directă.
Principalele condiții de participare la acest concurs sunt:
- să fie absolvenți de studii liceale cu diploma de bacalaureat;
- să dețină permis de conducere categoriile B și C;
- să nu depășească vârsta de 35 de ani împliniți în anul în curs.
Cererea de înscriere la concurs, curriculum vitae, copia actului de identitate și declarația privind cunoașterea și condițiilor de recrutare, se transmit exclusiv în format electronic, până la data de 03.07.2022, ora 16.00, iar celelalte documente ale dosarului de recrutare pâna la data de 17.07.2022, ora 16.00, la adresa de e-mail resurse_umane@isubraila.eu.
Condițiile de recrutare au fost afișate pe pagina oficială a inspectoratului www.isubraila.eu, la secțiunea Carieră.
Detalii suplimentare privind participarea la acest concurs pot fi obținute de la personalul Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” al judeţului Brăila, cu sediul în municipiul Brăila, b-dul Dorobanţilor, nr. 468, tel: 0239/611212, interior 27118 sau 27006 și 0742063719.