Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost luni, 3 octombrie, pe șantierul Podului peste Dunăre, care va face legătura între județul Brăila și județul Tulcea, pentru a se întâlni cu reprezentanții constructorului și pentru a evalua stadiul lucrărilor.
”Pentru decembrie, dacă facem un efort comun cu beneficiarul, vom reuși să deschidem( n.r. de la centura Brăilei cu descărcare în jud. Tulcea, pe DN22D) iar urcarea se va face atât cu trafic greu cât și cu trafic ușor. Aici avem graficul detaliat pe zile, începând de astăzi și până în decembrie, 17-19 decembrie 2022. Acesta este graficul cu toate componentele, atât pentru podul suspendat cât și pentru lucrările de drum de la Jijila și Brăila. Am dorit să prezentăm acest grafic pentru toată lumea ca să fie un document care să poată fi luat la întrebări de oricine și să nu mai existe dubii de interpretare”,
a declarat directorul tehnic Dragoș Burlan.
Vizita are loc după ce au apărut mai multe informații contradictorii despre lucrare. Deși constructorul a promis că podul va fi gata până la finalul anului, el a depus o solicitare la CNAIR privind prelungirea termenului de finalizare până în 2025.
Sorin Grindeanu a anunțat că podul suspendat de la Brăila trebuie deschis circulației la sfârșitul anului, în decembrie 2022, conform graficului pe care și l-a asumat constructorul.
Grindeanu: „Insist să filmați graficul asumat de constructor”
Ministrul Transporturilor a insistat ca jurnaliștii să fotografieze graficul prezentat și asumat de constructor, astfel încât, pe viitor, dacă vor mai exista discuții cu privire la termenul de finalizare, să existe dovezi clare în acest sens.
”Nu sunt pesimist din fire, îmi doresc ca acest grafic pe care insist să-l pozați să fie și pus în practică. E o provocare pentru toată lumea. Vreau să vă spun că nu vorbim de o firmă de apartament, este una dintre cele mai mari companii care își desfășoară activitatea în România…, dar atâta timp cât este un contract, el trebuie dus la bun sfârșit”,
a adăugat Grindeanu.