Sfârșitul unei ere: Sorin Enache se retrage de la conducerea Casei Județene de Pensii!
Sorin Enache a condus, cu excelență am putea spune, Casa Județeană de Pensii în perioada 2005-2007, iar apoi din 2009 și până în prezent. Sorin Enache este brocker, profesor, economist şi director.
Chiar dacă nu știm cu exactitate care au fost motivele care l-au împins pe Sorin Enache să renunțe la această funcție, într-un interviu acordat în 2010 ziarului Adevarul, acesta spunea:”La CJP îmi descarc bateriile, iar la Universitate le încarc. Tonusul creşte foarte mult când sunt la catedră”.
Sorin Enache s-a născut în Brăila, la data de 18 mai 1962. A studiat la Facultatea de Finanţe – Contabilitate ASE Bucureşti, absolvită în 1985, este căsătorit și are doi copii.