IREAL! Face greșeli elementare în timp ce o critică pe șefa învățământului brăilean! Agramatul Popa râde și se amuză, dar nu stăpânește limba română!

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, și-a permis să critice și să râdă de inspectorul școlar general, făcând greșeli elementare impardonabile.

Încercând să o discrediteze pe Elena Tudor, inspectorul general din cadrul ISJ Brăila, președintele PNL Brăila, Alexandru Popa, care în urmă cu ceva timp ne spunea că urmează studii universitare de doctorat, a făcut o serie de greșeli în exprimare. Nu ar fi prima dată când Popa se dă în stambă, dar nu îi ies cuvintele, însă acum, deputatul și-a permis să se lege de un profesor cu o activitate exemplară, care încearcă să pună pe picioare ce a rămas din inspectoratul școlar, condus până de curând de ”turistul” Canciu.

Popa a folosit de două ori expresia ”să ieie”, vorbind despre examenele profesorului Elena Tudor. O bâlbă ar fi fost de înțeles, dar deputatul, care se laudă cu studiile universitare, a continuat folosind aceeași expresie.

Sursa video: https://www.mihaeladanpress.ro/

Mai mult, Popa spune că Tudor este ”limitată” și ”ascultătoare” în condițiile în care inspectorul școlar general nu face parte din niciun partid politic și, contrar ideilor deloc liberale promovate de PNL Brăila, inspectoratul are nevoie de o bună colaborare cu toate instituțiile publice, în favoarea elevilor.

Vă lăsăm mai jos CV-ul inspectorului școlar general Elena Tudor care, în ciuda declarațiilor deputatului Popa, a ocupat timp de 7 ani funcția de director al Liceul Teoretic ,, N. Iorga”, Brăila

1.09.2015 – 14.01.2022 -Director, Liceul Teoretic ,, N. Iorga”, Brăila

–          Președinte centru de examen  BAC,  sesiunea august-septembrie 2021

–          Președinte al comisiei de bacalaureat de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale, iunie-iulie 2021

–          Președinte al comisiei de  evaluare a examenului de atestare a competențelor profesionale ale absolvenților claselor de matematică-informatică din Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga”, mai 2021

–          Președinte centru de examen  BAC,  sesiunea august-septembrie 2020

–          Președinte centru de examen  BAC,  sesiunea iunie-iulie 2020

–          Președinte al comisiei de bacalaureat de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale, iunie-iulie 2020

–          Președinte al comisiei de evaluare a examenului de atestare a competențelor profesionale ale absolvenților claselor de matematică-informatică, intensiv informatică(iunie 2020)

–          Vicepreședinte al comisiei  de organizare și desfășurare a olimpiadei interdisciplinare ,,Științele pământului”  , februarie 2020

–          Vicepreședinte al comisiei județene de organizare  a olimpiadei de limbi clasice(februarie 2020)

–           Președinte centru de examen  BAC,  sesiunea august-septembrie 2019

–           Coordonator al activității metodice a directorilor din liceele brăilene, ianuarie 2017

–           Membru al corpului național de experți în management educațional- 2015

–           Membru în Consiliul Consultativ ISJ, disciplina limba și literatura română, coordonator al cercului metodic de limba latină, participare la proiect prezidențial pentru reforma învățămîntului ,,România educată”, participare și coordonare la proiecte naționale și internaționale,observator concurs admitere clasa a V-a, responsabil implementare a „Studiului privind consumul de tutun, alcool și droguri ilicite în rândul elevilor…”, responsabil informare în cadrul proiectului “Substanțele noi cu proprietăți psihoactive – un pericol real”, activități de voluntariat     

–           Președintele  Consiliului de administrație,  președinte al comisiei de acordare a burselor școlare, președinte al comisiei de angajare și promovare a personalului didactic auxiliar și nedidactic, președinte al comisiei de acordare a sprijinului financiar, în cadrul programului național de protecție socială ,,Bani de liceu”,  președinte al consiliului pentru curriculum, responsabil al comisiei pentru organizarea concursurilor școlare,  președinte al comisiei pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, președinte al comisiei pentru întocmirea situațiilor statistice, coordonator al comisiei pentru prevenirea actelor de corupție în educație, președinte al comisiei de inventariere,  președinte al comisiei pentru organizarea și desfășurarea evaluării naționale, președinte comisia de recunoaștere și echivalare a probei de verificare a cunoștințelor de limba modernă, membru comisia SNAC;

–           Organizator al olimpiadei de istorie faza județeană(martie 2016)

01.09.2003- pȃnă în prezent -Profesor titular de limba și literatura română

Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga”, str. R.S. Campiniu nr. 4-6

–           Activitate de mentorat desfășurată conform convenției de practică încheiată cu Universitatea Danubius Galați,martie-iunie  2020

–           Coordonare activități metodice privind managementul instituțiilor de învățământ conform acordului de parteneriat internațional România -Republica Moldova nr. 2839/21.11.2019

–           Profesor evaluator BAC sesiunea iunie-iulie 2019

–           Crearea de material didactic în cadrul proiectului regional ,, Materiale didactice” 2019

–           Crearea de resurse educaționale înscrise în volumul colectiv  Paradigmele postmodernității 2019 Galați

–           Participare cu lucrare  la conferința națională ,,Paradigmele postmodernității”  ( 15.04.2019)

–           Realizarea de subiecte pentru OLLR, an școlar 2018-2019

–           Profesor evaluator OLLR, OLAV, 2018-2019

–           Crearea de resurse educaționale înscrise în volumul colectiv  Paradigmele postmodernității 2018 Galați

–           Participare cu lucrare  la conferința națională ,,Paradigmele postmodernității”  ( 28.04.2018)

–           Președinte centru de examen EN, 2018

–           Profesor evaluator OLLR, etapa județeană, martie 2017

–           Activități didactice de predare-învățare-evaluare ,evaluator în cadrul comisiei regionale de contestații(septembrie 2013),evaluator concurs național de creație literară ,,Ion Creangă”(2014), activitate de predare la centrul de excelență(2011, 2022), îndrumarea elevilor pentru participarea la faza națională a concursului ,,Un condei numit fair play”(2010)

–           Membru în cadrul comisie centrale a Olimpiadei Naționale de Limbă, Comunicare și literatură română, vicepreședinte al Comisiei de Evaluare a Concursului Național Transcurricular “Lectura ca abilitate de viață”, membru comisie paritară la nivelul unității, membru în comisia pentru evaluarea și asigurarea calității, membru în comisia pentru verificarea documentelor școlare și a ritmicității notării, membru în comisia pentru susținerea examenului de corigență, profesor diriginte.

–           Organizator olimpiade și concursuri școlare: olimpiada de limbă,comunicare și literatură română,etapa județeană(martie 2012), concursul național de creație literară ,,Nicolae Iorga” (decembrie 2012),concursul ,,Europa, casa noastră” (decembrie 2012), concursul național ,,Toți diferiți-toți egali”(martie 2007)

–           Activitate de voluntariat(2013-2014, 2015-2021)

–           Coordonare proiect județean ,,Farmecul copilăriei între tradiție și modernitate” (2014)

–           Participare proiecte comunitare

EDUCAȚIE ȘI FORMARE

Educație

01.09.1997-01.09.2003

Profesor titular de limba și literatura română

Școala Normală  ”D.P. Perpessicius”, str. Aleea Învățătorilor, nr. 4

Activități didactice de predare – învățare – evaluare

Instrucție și educație, profesor diriginte

  • Participare la cursul de formare pentru profesori la Universitatea CAVILAM Vichy << Formations pédagogiques pour professeurs de français langue étrangère >> et a suivi les formations intitulées: Comprende la société française d’hier à aujourd’huiVichy, Franța
  • Participare la programul de formare continua ,,Citesc pentru a învăța-Strategii de literație în procesul de predare învățare” acreditat prin OMEN nr. 4586/09.08.2017
  • Participare la cursul ,,Prevenirea și combaterea         violenței în școală – Casa Corpului Didactic Brăila
  • Participare la programul de formare continua ,,CRED-Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți-Formare de nivel II-Învățământ gimnazial”,  acreditat prin OMEN 4737/09.08.2019
  • Participare la programul ,,Asigurarea calității în educație”, acreditat prin OMEN 5026/04.09.2018
  • Participare la programul de formare continuă ,,Protecția datelor personale”, acreditat prin OMEN 5046/06.09.2018 și OMEN 3662/13.03.2019
  • Participare la conferința LE FRANCAIS PAR LES TICE
  • Participare la conferința  CLUB EUROPE 2017-2019
  • Participare la cursul ,, Folosirea utilă, creativă, sigură a internetului”
  • Participare la conferința  CLUB EUROPE 2017-2019
  • Stagiu de formare în străinătate management educațional Chișinău, Republica Moldova
  • Competențe manageriale

Septembrie 2016

  • Participare la programul de perfecționare pentru formator și obținerea certificatului de absolvire EDU ZECE PLUS S.R.L. Onești, Bacău
  • Competența de a învăța, aplicarea normelor SSM și PM, competențele       formatorului
  • Participare la cursurile pentru obținerea permisului European de Conducere a Computerului (E.C.D.L.) și promovarea modulelor S.C. Olimp Net S.R.L. Buzău
  • Competențe digitale
  • Participare proiect prezidențial „România Educată” – dezbatere regională „Evaluarea rezultatelor învățării în sistemul preuniversitar” – Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice
  • Competențe de dezbatere, evaluare, lucrul în echipă

Noiembrie – decembrie 2015

Participare la mobilitatea internațională din Polonia în cadrul proiectului nr. 2015-1-FR01-KA219-014913-4, acțiunea KA2-parteneriate strategice în domeniul școlar „Action!”  al  Programului Erasmus + , finanțat de Uniunea Europeană

Agentia Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale

Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”

Competenţe iniţiere, implementare, evaluare, diseminare proiect internaţional

Octombrie 2015

  • Participare la Seminarul național “eTwinning – 10 ani de parteneriate școlare europene” din   Programului Erasmus + al Comisiei Europene
  • Institutul de Științe ale Educației
  • Competențe de inițiere proiecte naționale și internaționale, accesare platforme educaționale

August – septembrie 2015

  • Curs de formare continuă Pro Management Educațional
  • Asociația Egomundi, Călăraşi
  • Competențe management educațional

Noiembrie 2014

  • Curs de formare pentru profesorii metodişti
  • Casa Corpului Didactic Brăila
  • Competențe de evaluare, inspecții școlare

Septembrie 2014

  • Curs de formare “Profesor pentru Europa” cu tema Programul Erasmus+
  • Asociația „Centrul de Informare și Documentare pentru Integrare Europeană și Dezvoltare Durabilă” Brăila
  • Competențe de inițiere proiecte naționale și internaționale, accesare platforme educaționale

Aprilie 2014

  • Participare la forumul Educațional Magister cu tema ”Cultura digitală în Școala secolului XXI” 
  • Siveco, Ed. Niculescu, CCD Brăila
  • Competențe de  utilizare platforme educaționale E-learning

Aprilie 2013

Program de formare „Coordonate ale unui nou cadru de referinţă al curriculumului naţional”, din cadrul Proiectului Cadru de referinţă al curriculumului naţional pentru învăţămȃntul preuniversitar: un imperativ al reformei curriculare POSDRU/55/1.1/S/25088

CNEE – Abilitare metodologică pentru a implementa și a evalua curriculumul național

Februarie – mai 2012

Program de formare continuă “Abilitare pe curriculum” în cadrul proiectului naţional “Formarea continuă a profesorilor de limba română, engleză şi franceză în societatea cunoaşterii”

Universitatea Bucureşti, SIVECO ROMÂNIA S.A., TEHNE

Abilitare metodologică pentru a implementa și a evalua curriculumul național

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry