A cincea victorie consecutivă! HCD ocupă locul 4 în clasament! SCM Universitatea Craiova – Dunărea Brăila, scor final 27 – 37

Astăzi, 19.02.2023, Dunărea Brăila a jucat în deplasare meciul cu SCM Universitatea Craiova contând pentru etapa a XVII a din sezonul competițional 2022/2023 al Ligii Florilor MOL. Prima repriză s-a terminat în favoarea echipei brăilene, scor 13 – 20, iar partida s-a încheiat tot în favoarea echipei de la Brăila, scor final 27  – 37, câștigând cele trei puncte ale partidei. Este a cincea victorie consecutivă pentru Dunărea Brăila.     

Au marcat pentru Brăila: Gonzalez M. (6), Liscevic K. (6), Lavko J. (4), Schmelzer M. (4), Rocha F. (3), Udriștioiu A. (3), Venancio L. (2),  Araujo L. (2), Kanaval M. (2), Severin A. (2), Quintino J. (1), Sazdovska J. (1), Balog N. (1).

 ”A fost greu, am început destul de bine meciul, ne-am apărat foarte bine, punctul nostru forte. Am reușit să avem șapte goluri la pauză și lucrul acesta ne-a dat o liniște ca în repriza a doua să pot să folosesc pe toată lumea, pe toate fetele care au fost pe bancă și sunt foarte bucuros că am câștigat și în același timp sunt foarte bucuros că fetele sunt sănătoase și ne putem pregăti pentru următorul meci cu Buzău din Cupă. M-aș fi așteptat totuși ca meciul să fi fost mai dificil dacă Craiova ar fi avut măcar o parte dintre fetele care au probleme. Nu am crezut că Rodriguez nu o să joace, e clar că meciul ar fi arătat altfel din punctul ăsta de vedere. În continuare Craiova are multe probleme și sunt sigur că în momentul în care fetele o să revină pe teren, Craiova o să aibă altă față și o să fie o echipă care va pune multe probleme tuturor. Obiectivul nostru este calificarea în Cupele Europene, suntem aproape, suntem în spatele echipelor care la ora actuală pot juca în Cupele Europene și sperăm ca atunci când se va termina sezonul să fim pe un loc care să ne dea acest drept”

a declarat Costică Buceschi, antrenor principal ”Dunărea” Brăila.

După această partidă, Dunărea Brăila ocupă locul 4 în clasamentul Ligii Florilor Mol acumulând 34 de puncte.

”A fost un meci pe care l-am dominat de la început pănă la sfârșit. Ne bucurăm că ne-a ieșit ce am pregătit la antrenamente și că ne întoarcem victorioase acasă. Ne așteptam să fie un meci foarte greu dar noi am jucat cum ne-am propus iar apărarea fost foarte bună. Acum ne pregătim pentru următorul meci din Cupă. Obiectivul nostru este să terminăm campionatul pe un loc de Cupă Europeană și sunt sigură că pas cu pas ni-l vom atinge”

a declarat Elena Șerban, portarul ”Dunării” Brăila.

Mulțumim tuturor suporterilor care ne-au fost alături și îndemnăm să ofere în continuare sprijin echipei. Mulțumim și galeriei inimoase care s-a deplasat la Craiova pentru a fi alături de jucătoarele Brăilei.

În data de 23 Februarie 2023, cu începere de la ora 18:00, Dunărea Brăila va disputa Turul 2 în cadrul Cupei României. Meciul se va juca la Brăila, împotriva echipei SCM Gloria Buzău, în Sala Polivalentă din Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry