VIDEO: Atitudinea consilierilor județeni întrece orice limită! La circ au asistat câțiva elevi interesați de administrație

VIDEO: Atitudinea consilierilor județeni întrece orice limită! La circ au asistat câțiva elevi interesați de administrație

 

 

Astăzi, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Brăila, s-a aprobat Bugetul anului fiscal 2019.

Ședința însă a continuat în stilul nou adoptat de consilierii județeni, cu atacuri, jigniri și amenințări, în ciuda faptului că unul din consilierii PNL, Marian Sîrbu, le-a atras atenția colegilor asupra faptului că în sală sunt prezenți și elevi.

Nimic nu a putut însă să-i oprească pe aleșii noștri să înoate în mocirla care se numește acum ”ședință” de Consiliul Județean.

 

 

În sală au fost prezenți 6 elevi, printre care și președintele Consiliului Elevilor din Brăila, Rareș Voicu. Toți au plecat acasă dezamăgiți de ceea ce au văzut.

Ăsta este exemplul pe care îl dăm noi toți, brăilenii cu drept de vot, generației viitoare. Asta este consecința candidaturii pe liste ale partidului, când ajungem să trimitem în consilii, parlament, sau Parlament European, oameni care nu ne fac cinste.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry