Un șofer brăilean a pus pe jar polițiștii din Țăndărei! Bărbatul nu a oprit la semnalul lor! Urmărire ca în filme, cu focuri de armă!

La data de 26 martie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Brăila, după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a poseda permis de conducere, notează Adevărul.ro

Anchetatorii spun că la aceeași dată, în cursul nopții, agenții au efectuat semnalul de oprire al autoturismului respectiv, pe raza orașului Țăndărei, conducătorul auto refuzând să se oprească, continuându-și deplasarea.

Astfel, polițiștii au trecut la urmărirea acestuia în trafic, solicitându-i-se în repetate rânduri să oprească, fiind nevoiți să folosească armamentul din dotare asupra anvelopelor întrucât era pusă în pericol siguranța traficului rutier.

În zona stației de taxare Hârșova acesta a forțat una din bariere, însă a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe câmp.  În acel moment, șoferul a fost imobilizat, ulterior fiind condus la sediul Poliției, în vederea identificării.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cel în cauză a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Ialomița, urmând să fie prezentat magistraților cu propuneri legale.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.