Direcția Agricolă din Brăila a devenit casă și masă pentru rudele deputatului de la Cireșu, dar și pentru rudele apropiaților săi. După o simplă căutare pe site-ul direcției au fost identificate nu mai puțin de 15 persoane care au legături cu membrii ai Partidului Național Liberal Brăila.
Printre aceștia se numără și mătușa deputatului de la Cireșu, Rica Marioara Mariana. Conform declarației de avere, mătușa a fost angajată anterior la RAIFFEISEN BANK, cu un salariu de peste 3000 de lei pe lună. Acum, ce are banca cu agricultura, și cum a obținut funcția de consilier superior în cadrul direcției, rămâne să aflăm de la organele abilitate care au început deja să facă lumină în cazul acestor numeroase angajări.
Președintele Consiliului Județean Brăila a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre sinecurile de la Direcția Agricolă.
”Eu l-aș întreba pe Popa, bătăușul ăla de la Cireșu, care se bate și aruncă cu bani ca sicilienii prin discoteci, unde și când a fost angajată mătușa sa?
L-aș întreba pe domnul Popa unde este și când a fost angajată soția secretarului general de la PNL, domnul Bucălău, cel care citește de pe foiță, că el nu… îi dă altcineva foițele la ședințele de Consiliu Județean, el nu se pricepe foarte mult la administrație și trebuie să-i facă cineva discursul. La fel și mulți alți membri PNL angajați în ultima perioadă.
Vă spun eu, toate aceste lucruri, pe care vi le spun eu acum, au un singur numitor comun – Camera Agricolă! Sinecură politică!
Păi vă dați seama dumneavoastră dacă cumva acei oameni erau membri de partid(n.r. ai PSD-ului), ce era la gura liberalilor? Să ne spună și nouă cineva, cum au decurs acele concursuri, au fost ei mai buni, au fost singuri pe post? Să înțeleg că angajarea lor și faptul că ei sunt la Camera Agricolă este liberalism întruchipat, sunt cei mai buni, cei mai deștepți și așa mai departe?
Astea sunt sinecuri politice, să ne răspundă domnul Popa când s-au făcut aceste lucruri, când au fost angajați, pentru ce au fost angajați. O să vă mai spun că nu este singura instituție unde se întâmplă astfel de lucruri”,
a declarat președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac.
Printre angajații la care face referire social-democratul se numără: Simona Bucălău – soția secretarului general al PNL Brăila, Alexandru Bucălău; Orzan Mădălin – fost viceprimar(PSD, trecut la PNL) al comunei Movila Miresii; Barbu Daniel – fiul viceprimarului(PNL) comunei Surdila Găiseanca, Smochină Isabela(PNL); Nenciu Radian – ginerele primarului comunei Cazasu(PNL); Georgescu Jenica(PNL) și mulți alții.