Efectele OUG nr.90/27.10.2023: Fără Gala Laureaților Sportului Brăilean, în acest an! Nici Revista „Sportul Brăilean” nu va vedea tiparul!  

Momente triste la final de an, atât pentru sportivii brăileni cât și pentru iubitorii sportului. Direcția Județeana de Sport a anunțat printr-un comunicat de presă că în acest an nu se va organiza Gala Laureaților Sportului Brăilean.

Nici Revista „Sportul Brăilean”, ajunsă la cea de-a 15-a ediție, nu va vedea tiparul.

”Gala Laureaţilor Sportului Brăilean reprezintă pentru Direcţia Judeţeană de Sport Brăila un prilej de onorare a muncii sportivilor brăileni, precum şi o formă de aducere în atenţia publică, prin intermediul dumneavoastră (al instituţiilor de presă şi jurnaliştilor locali), a celor mai bune performanţe sportive din anul 2023.

Din păcate, ca urmare a efectelor produse de OUG nr.90/27.10.2023, privind aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 (indiferent dacă aceste cheltuieli sunt asigurate din resurse proprii sau subvenţii), vă facem cunoscut, cu un imens regret, că în acest an nu se va mai organiza Gala Laureaţilor Sportului Brăilean.

De asemenea, din aceleaşi raţiuni de austeritate, Numărul 15/2023 al Revistei „Sportul Brăilean” nu va mai apărea.

Precizăm că situaţia la nivel local este identică cu ceea ce se întâmplă la nivel naţional în domeniul nostru de activitate.

Vă mulţumim pentru înţelegere, dar şi pentru tot sprijinul acordat sportului brăilean în anul 2023

Cu gândul la un an viitor mai bun, vă asigurăm de toată aprecierea noastră, a lucrătorilor din domeniul sportiv”, se arată în comunicatul de presă transmis de Direcția Județeană de Sport Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry