Aplicația a fost creată de Mario Alexandru Vlaviano, elev în clasa a XII-a la Colegiul „Murgoci”, împreună cu specialiști din cadrul Bibliotecii Județene „Panait Istrati”. Realizarea aplicației a durat un an și jumătate și a costat 17.500 lei, sumă plătită de Primărie în urma organizării unei licitații în SEAP.
“Visit Brăila” îşi propune a fi o interfață necesară celor care doresc să descopere acest frumos oraş istoric. Turiștii vor cunoaște cele mai importante atracții turistice, lăcașuri de cult, tradiții locale, festivaluri, evenimente de tradiție, locuri de cazare, trasee turistice, ecumenice și alte modalități de petrecere a timpului liber.
”Vrem să includem în această aplicație o secțiune dedicată producătorilor locali – produs în Brăila. Iar cei care au anumite produse cu care noi ne putem mândri, să primească spațiu gratuit în această aplicație.
Fac mențiunea că Primăria Brăila oferă gratuit această aplicație tuturor celor care doresc să devină vizibili în ea. Nu vom solicita niciodată bani. Este vorba despre o acțiune de promovare pe care municipiul și-o dorește să o facă și aceștia trebuie doar să trimită un email la visit@pmbr.ro, iar noi cu siguranță îi vom include acolo.
Ne bucură foarte mult faptul că am reușit să facem această aplicație cu un elev din clasa a XII-a de la un liceu de renume din municipiul Brăila. Dovedim în felul acesta că elevii în care părinții, școala, Primăria, până ieri și Consiliul Județean, pot face performanță și au astfel de realizări”, a declarat primarul Marian Dragomir.
Aplicația ”Visit Brăila” a fost lansată marți, 28 noiembrie, în cadrul conferinței “IT for Energy”, organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) România. Ea poate fi descărcată din Google Play (android), cât și din App Store (iOS).
”Este un proiect la acre se lucrează de un an și jumătate. Mă bucur foarte mult. El trebuie să crească și vom trece și la etapa următoare pentru promovarea județului. Vom avea localități cu trasee, cu locuri de vizitat, astfel încât Brăila să fie cât mai cunoscută la nivel de turism și să promovăm cât mai mult, tot ce avem mai bun în acest municipiu și județ”, a declarat președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac.