FOTO | Ce nereguli au găsit inspectorii OPC la supermarketul Penny din Brăila? S-au aplicat amenzi în valoare totală de 23.000 de lei!

Ca urmare a reclamației unui consumator referitoare la calitatea necorespunzătoare a produsului alimentar “Ficat de pui“, preambalat în caserolă, cu capacitatea de 500 gr., ce prezenta porțiuni de vezică biliară aderentă de organele separate în urma procesului de tranșare, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brăila a desfășurat o acțiune de control.

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brăila a desfășurat o acțiune de control în data de 08.03.2024, la supermarketul Penny, administrat de SC Rewe România SRL, din municipiul Brăila.

În urma verificărilor, reclamația s-a dovedit a fi întemeiată, iar comisarii C.J.P.C. Brăila au sancționat neregulile constatate aplicând:

  • 5 amenzi contravenționale, în valoare de 23.000 lei;
  • 3 avertismente;
  • oprirea definitivă de la comercializare si scoaterea din circuitul consumului uman a 45 kg produse alimentare neconforme, în valoare totală de circa 1.200 lei;
  • distrugerea produselor nesigure pentru consum uman, ce vor fi neutralizate de către o firmă specializată.

Cele mai importante abateri constatate:

  • nerespectarea temperaturii de păstrare și de depozitare menționate de producător pe eticheta produselor alimentare;
  • nerespectarea temperaturii de păstrare la masa caldă pentru diferite preparate culinare, în raionul Gastro (temperaturi mai mici de 60 °C);
  • folosirea unor agregate frigorifice de tip congelator cu acumulări de gheață sub ambalajul produsului, arsuri de congelare, consistență modificată;
  • comercializarea diferitelor categorii de produse alimentare, cu modificări organoleptice de aspect, consistență, miros, ambalaje deteriorate;
  • comercializarea unor fructe și legume având afișate la raft informații eronate cu privire la țara de origine acest fapt indicând o  practică comercială incorectă.
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry