Declarații fără precedent în Consiliul Local Municipal. Pe ultima sută de metri, liberalii, care nu mai au loc pe lista deputatului de la Cireșu, s-au răzvrătit împotriva deciziilor pe care le ia conducerea PNL Brăila.
După ce Titi Sîrbu, consilier local PNL, a făcut mișto pe Facebook de Cătălin Canciu, candidatul PNL la Primăria municipiului Brăila, a venit rândul lui Ionel Alexandru să ia atitudine în fața PSD-iștilor cu care se mândrește președintele PNL Brăila.
”Faptul că o parte dintre colegii dumneavoastră, membri ai Partidului Social Democrat, au început să vină la Partidul Național Liberal, să știți că nu le face cinste. Mai mult, noi, liberalii adevărați, atenție – ADEVĂRAȚI, nu susținem și nu suntem de acord, nu ne mândrim cu asemenea oameni. Au fost ani de zile de stânga și acum, chipurile, vin de dreapta. Ei nu vor păcăli cetățenii municipiului Brăila. Probabil că dumnealor se îmbată cu apă rece, și de ce vă spun, pentru că pe unii i-am văzut în comă alcoolică”, a declarat consilierul local PNL, Ionel Alexandru.
De cealaltă parte, Partidul Social Democrat Brăila nu a acceptat, în această campanie, nicio propunere venită din partea liberalilor, care nu s-au mai regăsit în politica dusă de deputatul de la Cireșu.
”Sunt oameni fără coloană vertebrală, care urmăresc interese personale și nu politica unui partid. În concluzie, luați cu drag toate rebuturile noastre, mai avem și altele, vi le dăm și pe ele”, a fost declarația primarului PSD, Marian Dragomir, cu privire la traseiștii care au plecat în tabăra deputatului de la Cireșu.