Se întâmplă sub nasul lor! Un alt elev, de la ”Murgoci”, agresat și tâlhărit!
Ieri seară, în jurul orei 18:40, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în jurul orei 14:20, un elev ar fi fost agresionat la plecarea de la liceu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe un elev, în vârstă de 15 ani în timp ce se afla cu un prieten, după terminarea orelor de curs, ar fi fost interceptați și amenințati cu acte de violenta de un alt tânăr, cu scopul de a-i da bani, reușind să obțină de la minorul de 15 ani suma de 2 lei.
În acest moment există un cerc de suspecți, desfășurându-se activități pentru depistarea autorului.
S-a întocmit dosar penal și se continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Întâmplarea vine după ce, în urmă cu două săptămâni, un elev al Colegiul “Nicolae Bălcescu” a fost înjunghiat și tâlhărit de doi minori, tot în fața Colegiului Murgoci.
Autoritățile responsabile fac ședințe, schițe și desene, apoi la final se felicită între ele pentru ceea ce au realizat. Între timp, elevii din Brăila nu mai cunosc siguranța de a merge la cursuri, sau de a se plimba pe stradă, în plină zi, la doi pași de Palatul Administrativ!
Primarul Marian Dragomir a cerut ca Poliția și Jandarmeria să se ocupe de paza zonelor adiacente instituțiilor de învățământ, acolo unde aceste acte de violență se produc cel mai des.
”Pe noi nu ne interesează sub nicio formă să păzim holurile școlilor în care elevii sunt la ore, deoarece clădirea nu o va lua nimeni. Pe noi ne interesează, dacă vorbim de siguranța elevilor, să asigurăm în jurul școlilor și în zonele cu maximă probabilitate de producere a unor evenimente, siguranța elevilor. Așa cum ați văzut deja, Poliția Locală, dar și Poliția Națională și Jandarmeria – mi-au comunicat același lucru: au intensificat acțiunile de monitorizare a zonelor, în baza unui plan pe care aceștia îl au, iar școlile au fost împărțite între aceste instituții”, spunea primarul Marian Dragomir într-o conferință de presă.
De cealaltă parte, prefectul Cătălin Boboc ar fi trebuit să știe că de cele mai multe ori discuțiile din ședințe și planificările de ”acasă” nu corespund cu cele din teren.
”În altă ordine de idei, Poliția și Jandarmeria și-au întărit prezența în apropierea școlilor. Discuțiile pe care le-am purtat cu cei din conducerea celor doua instituții, imediat după producerea incidentului violent de la Colegiul Național “Gh. M. Murgoci”, au dat roade”, spunea Cătălin Boboc pe 30 ianuarie, după primul incident, în care un elev a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat în fața Colegiului Murgoci.
Ei bine, ”roadele” despre care vorbea prefectul s-au concretizat într-un nou act de violență, săvârșit în același loc. Poliția și Jandarmeria par să nu facă față unor minori cu grave probleme de comportament, în buricul orașului, în apropierea unui colegiu renumit și la doi pași de Palatul Administrativ.