
În cadrul implementării Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști în 2025”, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a desfășurat, pe parcursul lunii decembrie, o serie de activități menite să crească nivelul de siguranță rutieră și să reducă riscul producerii accidentelor în care sunt implicați participanții vulnerabili la trafic.
Potrivit datelor centralizate de polițiștii rutieri, la nivelul județului Brăila, în luna decembrie au fost înregistrate patru accidente rutiere produse pe fondul abaterilor comise de bicicliști și un accident cauzat de nerespectarea regulilor de circulație de către un pieton. Deși numărul evenimentelor rutiere nu a fost unul ridicat, reprezentanții IPJ Brăila atrag atenția asupra vulnerabilității crescute a acestor categorii de participanți la trafic, în special în sezonul rece, când vizibilitatea este redusă, iar condițiile de deplasare sunt mai dificile.
În perioada 1–31 decembrie 2025, polițiștii rutieri au organizat cinci acțiuni cu caracter preventiv și de control, având ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță pentru pietoni, bicicliști și conducători de trotinete electrice. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 336 de sancțiuni contravenționale pietonilor, 153 bicicliștilor și 14 conducătorilor de trotinete electrice, cele mai frecvente abateri fiind traversarea neregulamentară, nerespectarea semnalizării rutiere, circulația pe zone nepermise și lipsa echipamentelor obligatorii.
Polițiștii reamintesc faptul că respectarea regulilor de circulație reprezintă principala măsură de prevenire a accidentelor rutiere. Pietonii sunt sfătuiți să traverseze doar pe trecerile marcate și semnalizate, după o asigurare temeinică, să evite utilizarea telefonului mobil sau a căștilor audio în timpul traversării și să respecte semnalele semafoarelor. Totodată, bicicliștii și utilizatorii de trotinete electrice trebuie să circule pe pistele special amenajate, iar în lipsa acestora pe acostament sau pe partea carosabilă, să nu utilizeze trotuarele decât acolo unde este permis, să se deplaseze într-un singur rând și să se asigure că sistemele de iluminare sunt funcționale. Purtarea echipamentului de protecție și a elementelor reflectorizante este esențială pentru creșterea vizibilității, mai ales în condiții de lumină scăzută.
De asemenea, polițiștii reamintesc obligația legală a tuturor participanților la trafic de a avea asupra lor actul de identitate pe durata deplasării pe drumurile publice.
Inspectoratul de Poliție Județean Brăila anunță că va continua acțiunile de prevenire și control și în perioada următoare, subliniind că siguranța rutieră nu depinde doar de prezența polițiștilor în trafic, ci mai ales de responsabilitatea și comportamentul fiecărui participant la circulație.