REVOLTATOR! “Doreii de Braila” prinsi in fapt

REVOLTATOR! “Doreii de Braila” prinsi in fapt

  • Cei doi muncitori au ramas fara munca

 

O inregistrare live al unui brailean, pe facebook, a scos la iveala doi “Dorei” care asfaltau o groapa plina cu apa. Cei doi angajati ai firmei MICATIS SA, au descarcat frizura asfaltica dintr-o masina si au imprastiat-o intr-o groapa plina cu apa, de la intersectia strazilor Scolilor cu Rosiori.

In imaginile suprinse de Andrei Stefan, cei doi lucratori spun ca primarul municipiului a dat comanda de astupare a gropii, moment in care se opresc din lucrare si pleaca.

La putin timp, Marian Viorel Dragomir, a postat pe Facebook un anunt in care specifica faptul ca i-a cerut angajatorului celor doi, incetarea contractului de munca.

 

 

“Acum cateva minute i-am solicitat proprietarului Micatis SA II DEA AFARA pe idiotii care puneau frizura asfaltica intr-o groapa plina cu apa pe o strada. Nu ma intereseaza ca este firma lui si sunt angajatii lui cand afecteaza imaginea unui oras prin lucrari in bataie de joc. Solicit celor de la tehnic si dirigintelui de santier sa urmareasca permanent lucrarile si sa nu mai permita astfel de prostii. Normal ca nu se plateste asa ceva. Proprietarul Micatis mi-a transmis faptul ca respectivii nu au respectat procedura si normativele si vor fi dati afara de la societatea lui pentru a nu se mai intampla astfel de evenimente. Le multumesc celor care mi-au dat posibilitatea sa iau masuri concrete”, a declarat primarul municipiului Braila, Marian Dragomir.

Brailenii au sesizat de-a lungul timpului tot mai multe probleme pe care angajatii firmei in cauza si le creeaza singuri. De la poze cu asfalt proaspat turnat, maturat de vant si pana la gropi care azi se asfalteaza si maine sunt la loc, firma MICATIS da dovada de lipsa de seriozitate si profesionalism.

Jurnalul de Braila face apel catre administratia locala sa aiba in vedere excluderea de la viitoarele licitatii a firmelor care au un istoric negativ, care castiga contracte platite din bani publici si nu sunt capabile sa le duca la bun sfarsit.

Mai mult, obraznicia de care au dat dovada cei doi muncitori, spunand ca primaria i-a pus sa astupe o groapa plina cu apa, cand ei sunt platiti din bani publici sa faca aceste lucrari, ne face sa credem ca firma MICATIS si-a propus sa duca o campanie negativa impotriva administratiei locale, de unde isi ia banii.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry