Patriarhia Română anunță măsuri importante pentru credincioșii ortodocși în legătură cu slujbele de Florii, din Săptămâna mare și de Sfintele Paști. Pelerinajul de Florii se suspendă iar în noaptea de Înviere, credincioşii cu candelele aprinse, pot ieşi la ferestre, balcoane sau în curțile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de 2 m, pentru a-și spune „Hristos a înviat!”.
Patriarhia Română are mai multe recomandări pentru desfăşurarea slujbelor, pentru preoții care merg în casele oamenilor pentu spovedanie și împărtășire şi avertizează că „orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate”, pentru că, în timpul stării de urgență, „toţi avem obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar, vom suporta sancţiunile prevăzute de lege.”.
Astfel, Pelerinajul de Florii nu mai are loc iar, de Paști, Sfânta lumină adusă de la Ierusalim va fi distribuită la cerere, de voluntari cu mască, mănuşi şi ecuson, în faţa locuinţelor.
Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor se pot face în continuare doar la domiciliu.
De asemenea, pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti”, „va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, prescura va fi distribuită gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult”, de persoane cu mască şi mănuşi de protecţie, se mai spune în anunțul Patriarhiei.