
Potrivit documentației care însoțește proiectul, activitățile sunt programate în perioada 14–18 decembrie 2026, la sediul Consiliului Județean Brăila, în Casa Tineretului. Programul urmărește promovarea tradițiilor de iarnă și transmiterea obiceiurilor populare către tinerele generații.
Manifestările vor include primirea grupurilor de colindători, copii și adulți, precum și pregătirea bradului de Crăciun. Activitățile sunt prevăzute să se desfășoare zilnic, între orele 10:00 și 15:00.
65.000 de lei pentru pachetele colindătorilor
Cea mai mare parte a bugetului propus, respectiv 65.000 de lei, este destinată achiziționării a 500 de pachete cu dulciuri pentru colindători. Valoarea unui pachet este estimată la 130 de lei.
Alți 76.411,50 lei sunt prevăzuți pentru achiziționarea a câte 500 de exemplare din mai multe materiale pentru anul 2027: calendare de perete cu tema „Brăila 2027”, agende A5, calendare de birou, felicitări și pungi din carton inscripționate cu sigla Consiliului Județean Brăila.
Conform anexei proiectului, materialele vor fi distribuite în tiraje de câte 500 de bucăți, iar valoarea totală a acestora include TVA.
Proiectul, la vot joi
Fondurile necesare sunt prevăzute în bugetul propriu al județului Brăila pentru anul 2026, la capitolul „Autorități publice și acțiuni externe”, pentru cheltuieli cu bunuri și servicii.
Proiectul de hotărâre a fost inițiat de președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, și urmează să fie analizat și votat în ședința de joi. Alocarea sumei de 141.411,50 lei și organizarea programului vor depinde de aprobarea consilierilor județeni.