
Consiliul Județean Brăila are doi noi membri din partea Partidului Social Democrat (PSD), după ce aceștia au depus astăzi jurământul pentru preluarea mandatelor de consilieri județeni, valabile pentru perioada 2024–2028. Noile numiri vin în urma demisiilor înaintate de Valentina Turcoeanu și Andrei Ionuț Ichim, care au renunțat la funcții în luna octombrie.
Cei doi foști consilieri județeni și-au depus cererile de demisie la data de 14 octombrie 2026, invocând modificările legislative intervenite în materia incompatibilităților aplicabile funcțiilor și calităților deținute.
Potrivit precizărilor transmise, aceste modificări legislative au generat situații de incompatibilitate care nu existau la momentul candidaturii și al obținerii mandatelor în urma alegerilor locale din 2024.
În urma acestor demisii, locurile rămase vacante în Consiliul Județean Brăila au fost ocupate de doi noi reprezentanți ai PSD, care au depus jurământul în ședința de astăzi.
Cine sunt noii consilieri județeni PSD
Unul dintre noii membri ai Consiliului Județean Brăila este Ștefan-Alexandru Luchian, medic primar – chirurgie generală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, unde activează din noiembrie 2020. Acesta a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și are participări la conferințe și manifestări științifice din domeniul medical, precum și publicații de specialitate.
Cel de-al doilea mandat este preluat de Roxana-Valentina Ichim, cadru didactic cu experiență în învățământul preșcolar. Aceasta a absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității „Spiru Haret” din București și deține gradul didactic II, potrivit informațiilor din CV-ul său.
Prin depunerea jurământului, cei doi își încep oficial activitatea în cadrul Consiliului Județean Brăila, urmând să participe la deliberările și deciziile administrației județene pentru restul mandatului 2024–2028.