Jucătoare noi la HC Dunărea! Actualul sezon competițional nu s-a finalizat!

Dunărea Brăila se întărește deja pentru viitorul campionat, chiar dacă nu se știe încă când și cum se va încheia actualul sezon competițional. Echipa brăileană și-a asigurat deja trei jucătoare din străinătate, una din belarus și două din Muntenegru.  componentă a naționalei țării sale.

Gruparea brăileană a adus-o pe handbalista Maryia Kanaval, din Belarus. Aceasta nu și-a mai prelungit contractul cu BNTU BelAZ Minsk și a dat curs ofertei din România. În acest sezon a jucat cu echipa din Minsk în Challenge Cup și a marcat 15 goluri.

Maryia Kanaval a împlinit 23 de ani pe 19 martie și evoluează deja constant în naționala Belarusului. Ea a făcut parte din naționala țării sale care a înfruntat România în 2015 și 2016, în preliminariile Campionatului European. Handbalista are 185 cm și joacă pe poziția de inter stânga.

O altă jucătoare care va îmbrăca tricoul Dunării Brăila în campionatul viitor este portarul Ljubica Nenezic, din Muntenegru, care în acest sezon a apărat la CSM Gloria Bistrița. Tot din Muntenegru va veni la Dunărea Brăila și un inter dreapta. Este vorba despre Sanja Premović, fostă jucătoare la Buducnost Podgorica, în vârstă de 27 de ani. Ultimul club la care a jucat este Juventa Michalovce.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry