Consilierii liberali au scos la lumină o serie de neregului, la Spitalul Județean, pentru care cer demiterea managerului.
Dănuț Lungu a postat pe Facebook un mesaj cu privire la amenințările primite de cadrele medicale, care îndrăzneau să atragă atenția asupra lipsurilor, sau a managementului haotic.
”Organizarea haotică a făcut ca mulți pacienți cu boli cronice să nu mai poată beneficia de îngrijiri medicale, tratament și consult. Toate secțiile de boli cronice( Oncologie, gastroenterologie, diabet, etc) din corpul B au fost înghesuite în CORPUL A. Accesul pacienților către aceste secții a fost restricționat. Se internau doar cazurile grave, care veneau la UPU.
Restul? Dumnezeu cu mila! Este necesar regândirea culoarelor pentru Covid și redeschiderea corpului B pentru pacienții cu boli cronice.
În toată această perioadă, conducerea spitalului a declarat că: Spitalul are tot ce este necesar pentru această perioadă pandemică. Realitatea a fost alta. Cadrele medicale știu destul de bine ce au primit(o mască la 8 ore, echipament de protecție doar când pacientul era declarat pozitiv, materiale pentru dezinfecție raționate, etc). Cadrele medicale au fost amenițate cu pierderea locului de muncă dacă vor vorbi în afara Spitalului despre aceste lipsuri”, spune consilierul județean Dănuț Lungu.
Consilierul liberal a vorbit și despre fondurile acordate spitalului prin rectificări bugetare. Dănuț Lungu a atras atenția asupra faptului că CJ nu a achiziționat nici acum un aparat de testare.
”CJ Brăila, în data de 23 martie 2020, a pus la dispoziție spitalului sumele necesare pentru achiziționarea de echipamente, dezinfectanți și tot ce este necesar pentru o bună gestionare a crizei pandemice, chiar și cumpărarea unui aparat RT-PCR pentru testare. Au trecut două luni și aparatul nu a fost achiziționat. În schimb a venit aparatul promis de cei de la Agricost. Degeaba avem aparat, nu se pot face teste pentru că nu avem personal specializat.
Am atras atentia la multe nereguli din Spitalul Județean în ultimii ani, multe dintre ele mi-au fost relatate de către unii dintre voi, dar pentru tot ce s-a întâmplat în aceste două luni, pentru modul neprofesional în care au fost gândite culoarele Covid, pentru restricționarea serviciilor medicale oferite pacienților cu afecțiuni cronice, pentru lipsa echipamentelor și pentru multe alte nereguli, doamna manager Delia Râșnoveanu trebuie demisă!”, spune consilierul județean.