Publicația germană Der Spiegel relatează despre cazul sezonierului român, venit în Germania la cules de sparanghel, care a murit infectat cu noul coronavirus. Articolul e semnat de Keno Verseck și Nils Klawitter.
Nicolae Bahan a fost unul din muncitorii sezonieri aduși cu avioanele în Germania pentru a ajuta la culegerea sparanghelului. Bărbatul de 57 de ani a muncit în localitatea Bad Krozingen din landul Baden-Württemberg. În dimineața zilei de 11 aprilie, el a fost găsit mort în containerul de locuit în care era cazat. Un test ulterior a arătat că fusese infectat cu noul coronavirus.
Der Spiegel o citează pe ministra federală a Agriculturii, Julia Klöckner (CDU), care a declarat la un talkshow TV că bărbatul din România ar fi murit în urma unui infarct. Autorii articolului au remarcat că declarația responsabilei din guvernul german a sunat ca un fel de liniștire a celorlalți muncitori sezonieri, pentru a nu periclita recoltarea sparanghelului.
Dar în containerele strâmte, neaerisite și adesea dărăpănate, în care trăiesc mulți sezonieri români, care ajută la strângerea recoltelor, pericolul de infectare a devenit un risc profesional: alte patru persoane au fost testate pozitiv la coronavirus la ferma din Bad Krozingen. Totuși, recoltarea continuă.
”A fost nevoie de două luni de presiuni publice ale PSD, pentru ca ministrul Muncii să se urnească la Berlin, ca să-și apere compatrioții de abuzurile recunoscute, de altfel, prompt de omologul ei german. ”Trebuie să recunosc că mi-e rușine”, a spus luni, cu francheţe, ministrul federal al Muncii, confirmând acuzațiile aduse de PSD în afacerea asta atât de dubioasă.
Numai sub ameninţarea comisiei parlamentare de anchetă şi a protestelor sezonierilor români la Bonn, dna Violeta Alexandru şi-a asumat, într-un târziu, responsabilitatea ce-i revine prin fişa postului. Faptul că Germania se apucă acum să-şi modifice legea muncii, nu mai încălzeşte pe nimeni. Pentru lucrătorii aflaţi pe plantaţiile de sparanghel e prea târziu. Proprietarii de ferme şi-au făcut treaba cu ei. Nemţii au depăşit impasul pandemiei, exploatând o forţă de muncă oricum ieftină. Pe care şi aşa nu au plătit-o conform contractului. Şi căreia-i asigură condiţii de cazare şi muncă indecente şi periculoase în contextul virusului.
Guvernul a fost nevoit să trimită un avion să repatrieze un prim lot de lucrători, iar povestea asta de sclavie modernă e departe de a se fi încheiat”, spune europarlamentarul Mihai Tudose.
Drama românilor plecați în Germania, la cules de sparanghel
Mai mulți români care se află în această perioadă în Germania, la cules de sparanghel, s-au revoltat, acuzând că angajatorii îi țin închiși și fără mâncare. Unii dintre ei nu și-au primit banii, alții s-au îmbolnăvit, iar Guvernul a fost nevoit să-i aducă acasă pe cei mai mulți dintre ei.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a fost în vizită la ferma din Bornheim, unde lucrau sezonierii români. În urma discuțiilor, administratorul judiciar al fermei s-a angajat să plătească lucrătorilor toate sumele restante. Totodată, Asociația fermierilor s-a oferit să identifice variante de relocare în alte ferme pentru românii care doresc să rămână în Germania și să aibă un alt loc de muncă.
”Persistă câteva întrebări la care Guvernul trebuie să răspundă: despre plecarea a mii de oameni, în timpul stării de urgenţă, dintr-o zonă în carantină; despre condiţiile de la aeroportul din Cluj; despre regimul asigurat de angajatori în Germania; despre starea medicală a celor care încep să se întoarcă.
Mi s-a părut relevant, în această afacere umilitoare pentru condiţia românilor în UE, un titlul apărut în „Der Spiegel”: „O viaţă pentru sparanghel”. S-a meritat? Pentru unii, foarte puţini, cu siguranţă da.
Dacă nu vom avea urgent răspunsuri din partea celor care au promis cetăţenilor români marea cu sarea standardelor europene, s-ar putea să dăm curând Europei prilejul unui nou titlu: „O guvernare pentru sparanghel”. S-a meritat?”, atrage atenția europarlamentarul Mihai Tudose.
Presa locală din Germania relatează că, în total, ar fi vorba de circa 240 de muncitori sezonieri cazați în condiții groaznice, câte 4-5 într-un container.