Elevii vor intra în examen la ora 9:00, proba durează două ore, iar elevii pot ieși din examen după o oră. A doua probă are loc miercuri, 17 iunie, la matematică. Rezultatele de la examenul de capacitate 2020 se afișează pe 22 iunie, iar a doua zi se pot depune contestații.
Lucrările elevilor vor fi corectate de către doi profesori evaluatori care lucrează în săli separate, pe baza baremului elaborate în cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare. Profesorii nu provin din aceleaşi unităţi şcolare ca elevii arondati centrului de evaluare respectiv. În cazul în care diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, se calculează media aritmetică, iar rezultatul acestui calcul, cu două zecimale, va fi nota finală.
Este primul an în care e prevăzută o a doua sesiune a examenului de Evaluare Naţională, pentru elevii care nu se pot prezenta la probele scrise din motive medicale. Sesiunea specială va începe din data de 29 iunie.
-29 iunie 2020 – Limba şi literatura română, probă scrisă
-30 iunie 2020 – Matematică, probă scrisă
-1 iulie 2020 – Limba şi literatura maternă, probă scrisă