Începe Petrea și termină Răzmeriță! Liderii Pro România continuă seria atacurilor prin care îi ”pedepsesc” pe liberalii brăileni!

Coordonatorul Pro România, Cosmin Răzmeriță, i-a răspuns președintelui PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, după ce liderul liberalilor a spus că ”dreapta poate fi menținută doar prin existența și conservarea unei imagini independente de ideologia stângistă Pro România, originară PSD”.

Declarațiile acide între liderii celor două formațiuni politice au început odată cu refuzul liberalilor de a-l susține pe Petrea Dorin Silviu, pentru funcția de primar, și implicit de a face o alianță între PNL și Pro România.

”Leaderul PNL Braila ar trebui să-și aducă aminte de faptul că singurul succes din cariera sa politică, a fost înscăunarea în funcția de viceprimar, datorită USL-ului.(alianta PNL-PSD)

În locul liberalilor brăileni mi-ar fi rușine să vorbesc despre Brătieni. Cred că se răscolesc în locurile de veci când văd liberalii ajunși la guvernare: cum nu sunt capabili să dea candidați și se împrumută la alte partide, cum fac blaturi politice adancind cu nepasare criza in care ne-au aruncat tot ei.

Să nu uităm că măsurile aplicate de PNL în această perioadă și marele plan de relansare sunt pilonii care stau la baza dezastrului economic în care ne aflăm astăzi.

Prin ce fapte demonstrează conducerea PNL Brăila că militează pentru o alianță de dreapta, atât de necesară brăilenilor, în condițiile în care USR+ și PMP au hotărât ÎNTR-UN FINAL să aibă proprii candidați?!”, spune coordonatorul Pro România, Cosmin Răzmeriță.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry